Alarmă la Penitenciarul Craiova, după transferul lui Kostas Passaris. Orice greșeală a gardienilor ar putea fi exploatată de criminal
Ucigașul grec Konstantinos Passaris a fost adus, la sfârșitul săptămânii trecute, la Penitenciarul Craiova. Transferul deținutului a impus luarea unor măsuri speciale de securitate, în condițiile în care, cu toate că au trecut 23 de ani de când este închis, Passaris a rămas cel mai periculos deținut din România.
Kostas Passaris a fost condamnat la închisoare pe viață în România
Bărbatul a fost acuzat pentru omor deosebit de grav, după ce, în noaptea de 24 spre 25 noiembrie 2001, a împușcat mortal doi agenți de pază ai unei case de schimb valutar din centrul Capitalei și a fugit cu banii.
În acea noaptea, Passaris era drogat și a vrut doar să-i demonstreze unei prostituate cât de ușor poate fi să faci rost de bani. După ce l-au identificat, polițiștii români au descoperit că au de-a face cu un infractor extrem de violent, care are la activ două evadări și uciderea, în Grecia, a doi polițiști.
Acesta avea legături strânse cu România, în condițiile în care la ultima lui evadare primise un pistol de la colegul lui de detenție, Paul Popa, considerat, o lungă perioadă, cel mai periculos infractor român.
Condamnat la închisoare pe viață, bărbatul a executat mulți ani în regim ultrasever, denumit, în limbajul de specialitate al autorităților „grad sporit de risc”. Era scos la aer în lanțuri și păzit permanent. Pe lângă faptul că reprezenta un pericol, exista și riscul să fie atacat de alți pușcăriași, dornici de faimă.
Konstantinos Passaris a trecut pe la mai multe închisori de maximă siguranță, între care Rahova, Gherla, Craiova și, ultima dată, Arad. Surse din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) au afirmat că deținutul grec nu a creat probleme deosebite și a avut puține rapoarte de incident.
Chiar și așa, autoritățile nu au pierdut niciodată din vedere faptul că bărbatul are la activ două evadări, soldate cu moartea unor polițiști, motiv pentru care l-au tratat mereu ca pe cel mai periculos deținut din țară.
Mai mult decât atât, după ce-și isprăvește condamnarea în România, Kostas Passaris urmează să fie extrădat în Grecia, unde se presupune că polițiștii vor dori să răzbune moartea colegilor lor. Ca urmare, spun sursele Gândul, este luată în calcul o posibilă nouă tentativă de evadare din partea grecului, de această dată dintr-un penitenciar din România.
Ca urmare, ori de câte ori va fi scos din celulă, acesta va fi supravegheat de la distanță, în mod obligatoriu, de trei polițiști de penitenciar, dintre care doi subofițeri și ofițerul instructor.