Alarmă falsă pe Aeroportul Târgu Mureş: Un bagaj "suspect", uitat în parcare de un pasager distrat

Alarmă falsă pe Aeroportul Târgu Mureş: Un bagaj "suspect", uitat în parcare de un pasager distrat

Un echipaj de pirotehnişti al SRI Mureş a acţionat, sâmbătă după-amiază, pe Aeroportul „Transilvania” din Târgu Mureş, după ce în parcare a fost găsit un bagaj suspect, care ulterior s-a dovedit a fi al unui pasager distrat, care îl uitase în zonă.

Sâmbătă, după decolarea cursei WizzAir spre Budapesta, în jurul orei 13.40, în parcarea aeroportului a fost găsit un bagaj suspect, imediat fiind alertată o echipă pirotehnică, care a intervenit cu echipament robotizat, autopropulsat şi telecomandat de la o distanţă de siguranţă de către specialiştii brigăzii antiterorism Târgu Mureş.

Întregul caz s-a dovedit a fi o alarmă falsă, din cauza unui pasager distrat care şi-a pierdut bagajul în parcarea aeroportului şi care este aşteptat să şi-l recupereze de la Poliţia Transporturi Aeriene din cadrul aeroportului.

Activitatea s-a reluat după ora 15.00, odată cu finalizarea procedurilor specifice efectuate de specialiştii brigăzii antiterorism Târgu Mureş.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`