Al șaselea deces pe fondul inundațiilor din județul Galați. Victima a fost identificată la Suhurlui

Publicat: 15 09. 2024, 19:03
Urmări ale inundației din localitatea Slobozia Conachi, județul Galați, 14 septembrie 2024. Inquam Photos / George Călin

Autoritățile au raportat un al șaselea deces în județul Galați, duminică, în contextul inundațiilor din zonă, potrivit Observatornews.ro.

Al șaselea deces pe fondul inundațiilor din Galați

Autoritățile au anunțat că a fost identificată o șasea victimă, duminică, pe raza localității Suhurlui din județul Galați.

Celelalte cinci decese au fost raportate în același județ, în localitățile Slobozia Conachi, Costache Negri, Drăgușeni, Pechea și Corod.

Galați este județul cel mai afectat de inundații.

Ministrul Mediului: Precipitațiile vor urca cel mai probabil în județele Iași, Botoșani, e posibil să avem zone afectate și la Suceava și Neamț

Ministrul Mircea Fechet a vorbit despre situația din zonele afectate de inundații și despre evoluția precipitațiilor, duminică, la Antena 3.

„Monitorizăm cu atenţie ce se întâmplă şi mai spre nord, pentru că aceste precipitaţii vor urca cel mai probabil în judeţul Iaşi, în judeţul Botoşani, e posibil să avem zone afectate şi la Suceava şi Neamţ. (…) Noi suntem în alertă, suntem extrem de precauţi şi suntem alături de oameni. Deocamdată, judeţul Galaţi este în afara oricărui pericol. Aşteptăm precipitaţii de 10, maximum 15 litri pe metrul pătrat la noapte, apa a scăzut considerabil în foarte multe din localităţi”, a declarat Mircea Fechet, citat de Agerpres.