Autoritățile au raportat un al șaselea deces în județul Galați, duminică, în contextul inundațiilor din zonă, potrivit Observatornews.ro.
Autoritățile au anunțat că a fost identificată o șasea victimă, duminică, pe raza localității Suhurlui din județul Galați.
Celelalte cinci decese au fost raportate în același județ, în localitățile Slobozia Conachi, Costache Negri, Drăgușeni, Pechea și Corod.
Galați este județul cel mai afectat de inundații.
Ministrul Mircea Fechet a vorbit despre situația din zonele afectate de inundații și despre evoluția precipitațiilor, duminică, la Antena 3.
„Monitorizăm cu atenţie ce se întâmplă şi mai spre nord, pentru că aceste precipitaţii vor urca cel mai probabil în judeţul Iaşi, în judeţul Botoşani, e posibil să avem zone afectate şi la Suceava şi Neamţ. (…) Noi suntem în alertă, suntem extrem de precauţi şi suntem alături de oameni. Deocamdată, judeţul Galaţi este în afara oricărui pericol. Aşteptăm precipitaţii de 10, maximum 15 litri pe metrul pătrat la noapte, apa a scăzut considerabil în foarte multe din localităţi”, a declarat Mircea Fechet, citat de Agerpres.