Al doilea suspect în cazul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner, adus în țară. Ce precizări a făcut IPJ Sibiu
IPJ Sibiu a anunțat că în cursul nopții a fost adus în ţară al doilea suspect în cazul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner.
Este vorba despre Marian Cristian Minae. Cel de-al treilea suspect e încă de negăsit.
Ce precizări a făcut IPJ Sibiu
„În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai, o escortă a Poliţiei Române a adus în ţară, din Marea Britanie, un bărbat, de 35 de ani, domiciliat în Dolj, urmărit internaţional pentru infracţiunea de omor calificat. Acesta avea emis pe numele lui, de către Tribunalul Sibiu, un mandat de arestare preventivă. Bărbatul a fost identificat în urma schimbului de informaţii realizat de poliţişti din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – IGPR cu partenerii din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Acesta urmează a fi încarcerat, în vederea executării mandatului, pentru continuarea cercetărilor”, a transmis sursa citată, conform Agerpres.
Poliţia Română continuă activităţile specifice, pentru localizarea celui de-al treilea individ bănuit în cauză.
Adrian Kreiner, bătut și jefuit în propria casă, anul trecut, în noiembrie
Amintim că omul de afaceri Adrian Kreiner a fost bătut şi jefuit în propria casă pe data de 6 noiembrie 2023. Kreiner nu a decedat pe loc, ci, ulterior, la spital. În casă mai erau iubita şi fiica omului de afaceri. Hoţii i-au furat ceasuri în valoare de 200.000 de euro.
Doi dintre cei trei bărbaţi care l-ar fi bătut şi ucis pe omul de afaceri au fost prinşi în Marea Britanie, unul în Scoţia – Laurenţiu Ghiţă, altul în Irlanda de Nord – Marian Cristian Minae.
Laurenţiu Ghiţă a fost adus în ţară în decembrie 2023.
Al treilea bărbat implicat în crimă, Cosmin Costinel Zuleam, nu a fost încă prins.