„Wednesday” nu va mai filma și al doilea sezon în România, la fel ca primul care a fost filmat la Castelul Cantacuzino din Bușteni.
Primul sezon are opt episoade și a apărut în luna noiembrie a anului trecut pe Netflix, iar filmările au avut loc în perioada septembrie 2021-martie 2022 în România, conform observatornews.
După succesul avut cu primul sezon, s-a luat decizia să se filmeze și al doilea sezon, dar își va muta producția în Irlanda, iar filmările vor începe din aprilie 2024.
Evenimentele serialului se învârt în jurul Jennei Ortenga, în rolul lui Wednesday, care s-a înscris la Academia Nevermore, unde încearcă din răsputeri să comită crime monstruoase care au terorizat orașul, dar și să rezolve misterul în care au fost părinții ei împlicați în urmă cu 25 de ani când au fost elevii acestei școli.
Producătorii executivi sunt Alfred Gough şi Miles Millar, iar Tom Burton a regizat primele patru episode și a fost și el producător executiv pentru primul sezon.