Al doilea satelit românesc, construit de elevi, va fi lansat în spațiu cu o rachetă a lui Elon Musk

Al doilea satelit românesc, construit de elevi, va fi lansat în spațiu cu o rachetă a lui Elon Musk
Sursa Foto: NASA

Se pare că cel de-al doilea satelit românesc, construit de cinci elevi de la Liceul Internaţional de Informatică din Capitală, a trecut testele mecanice și electrice şi urmează să fie lansat de la Space X, în luna noiembrie, de pe o rachetă Falcon 9.

Al doilea satelit construit de elevi români va fi lansat în spațiu de SpaceX

„Cinci elevi de la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti trimit pe orbită al doilea satelit din seria Romanian Orbital Mission. ROM-3, a doua realizare a echipei RomSpace, se află în procedurile finale.

Testele mecanice şi electrice au fost trecute cu succes în laboratoarele companiei Alba Orbital din Glasgow, Regatul Unit. Picosatelitul, botezat Space Starling, este gata de zbor şi urmează să fie instalat pe rachetă în luna octombrie”, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.

Aparent, misiunea satelitului este să colecteze date despre scoarța terestră, contribuind astfel la cercetarea și înțelegerea planetei.

De asemenea, lansarea acestuia este programată să aibă loc în luna noiembrie, la Vandenberg, California, cu ajutorul unei rachete Falcon 9 a companiei SpaceX.

După lansare, satelitul va orbita în jurul Pământului la o altitudine de 550 de kilometri cu o viteză de 28.000 de kilometri pe oră. Acesta va trece peste România de două ori pe zi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)
21:29 - Rareș Bogdan a votat deja, la Paris: „Dacă vom alege calea extremismului, o nouă cortină de fier se va abate asupra României”/ Despre Schengen: „Pentru mine nu e important cine-și bagă capul în poză, ci că în sfârșit românilor li se face dreptate” (VIDEO)
21:18 - Două femei au pierdut mii de euro, după ce s-au îndrăgostit de un bărbat de pe Facebook. Ce le promitea victimelor
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)
20:45 - Un bătrân din Slatina a fost bătut de tânărul pe care îl avea în gazdă. Bărbatul are șanse minime de supraviețuire