Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș a anunțat că românii care beneficiază de programul „Sprijin pentru România” vor primi în avans plata aferentă lunii aprilie chiar înainte de Paște, mai precis în Săptămâna Mare.
Cei 640 de lei sunt realizați din valoarea voucherelor de alimente de 250 de lei alături de valoarea produselor din pachetele de alimente de 390 de lei, potrivit romaniatv.net.
„Până în sărbătorile pascale, încărcăm voucherul de alimente cu cei 250 de lei, pentru că Guvernul României, în şedinţa de ieri, a aprobat decalarea termenului pentru voucherele alimentare şi încărcarea lor cu cei 250 de lei până la sărbătorile de Paşte.
În acest fel, în Săptămâna Mare, încărcăm cardurile cu cei 250 de lei pentru cei 2.400.000 de beneficiari pe care îi avem în cadrul programului Sprijin pentru România. (…) Am fixat ca şi termen data de 13 aprilie, să se poată folosi oamenii şi să cumpere cele necesare pentru sărbătorile de Paşte”, a transmis Marcel Boloș.
Afirmația oficialului a fost făcută în cadrul unei vizite de lucru în orașul Urlați la depozitul Oltina, unde sunt depozitate peste 400.000 de pachete de alimente.
Mai mult decât atât, ministrul a mai specificat că pe mesele românilor vor ajunge și pachetele de ajutoare oferite de Uniunea Europeană.
„Dacă am cumpăra produsele din pachet de la raft ar costa 390 de lei. În total, valoarea pachetelor care ajung către români în această perioadă este de 50 de milioane de euro şi înseamnă 30 de tone de alimente.
Îi felicit pe toți cei implicați în acest program, care este un real succes. Vom continua să protejăm securitatea alimentară și în următorii ani, fie sub formă de pachet alimentar, fie sub formă de voucher, iar întâietate vor avea întotdeauna producătorii naționali”, a completat Marcel Boloș.
Astfel, cei aflați în pragul sărăciei vor primi din partea Guvernului un ajutor nesperat de 640 de lei reprezentând valoarea voucherului Sprijin pentru România cumulat cu pachetul de alimente a cărui cost de achiziție este de 390 de lei.