Primele date provizorii pentru Recensământul Populației și Locuințelor, runda 2021, au fost publicate de Institutul Național de Statistică (INS), vineri, 30 decembrie.
Agricultura ar putea fi afectată de scăderea populației, întrucât unele lucrări din cadrul acestui domeniu nu pot fi mecanizate și nici automatizate. Domeniul agriculturii este nevoit de „prezența omului, a mâinii”, conform spuselor Ministrului Agriculturii, Petre Daea.
Raportul INS arată că România are mai puțin cu 1,1 milioane de cetățeni. Această migrare a populației va afecta puternic agricultura românească, conform stirileprotv.ro.
„E puternic afectată, pentru că foarte multe lucrări în agricultură nu pot fi nici mecanizate, nici automatizate. Sunt lucrări care cer prezenţa omului, a mâinii, a mâinii de lucru. Nu, nu poţi să faci toate lucrările mecanizat şi de aici să nu îţi pui întrebarea ce facem. Da, trebuie să facem acest lucru şi sunt programe care vizează tinerii, să îi legăm şi să îşi dezvolte afacerea în România, iar prin programul Tomatele şi altele pe care le veţi vedea în derulare anul viitor au putut reveni în ţară, renunţând la pribegie mulţi tineri care au găsit în aceste programe guvernamentale suportul existenţial şi dragostea de ţară îi atrage şi avem speranţa că lucrând în direcţia aceasta de a crea programe, de a stimula pe tineri şi pe cei care au plecat în afară, procesul acesta se poate stopa. La ora actuală sunt multe locuri de muncă unde lucrăm cu străinii pe care îi vedeam în filme sau citeam în cărţi despre ei. Acum îi avem în unităţile de producţie pe care le făceam cu românii noştri. E o problemă extrem de importantă la care toţi suntem angajaţi să dăm răspunsul”, a spus Petre Daea.
„Scumpirile au fost determinate de factorii externi. Ştim foarte bine că preţul la inputuri care au însemnat costul energiei, al gazelor, ştim foarte bine că îngrăşămintele au explodat ca preţ. De asemenea, războiul din Ucraina a creat o serie întreagă de probleme din punct de vedere al valorificării produselor în România şi al influenţării preţurilor în ţară, creând deosebite probleme pentru fermieri şi nu în ultimul rând seceta care este un factor dincolo de voinţa umană. Dar iată că Guvernul a reuşit să ţină piept unor asemenea încercări. Nu e uşor să duci un program de guvernare într-o situaţie atât de dificilă cu care ne ne-am întâlnit până acum şi cu care nu s-a întâlnit nimeni”, a menționat Daea.