ACUZAŢII de agresiune sexuală la Ambasada Irakului din Bucureşti: ‘BRUTAL! Mi-a scos SÂNII afară!’ Două românce au depus plângeri la poliţie
Acuzaţii grave la Ambasada Irakului din Bucureşti! Două românce, ospătăriţa şi menajera de la misiunea diplomatică a Irakului, îl acuză pe şeful misiunii, Mohammed Ibraheem Waheed Al-Azzawi, de agresiuni sexuale şi au depus plângeri la Poliţie şi petiţii la Ministerul de Externe (MAE), informează libertatea.ro.
Abuzurile sexuale asupra celor două femei ar fi început în primăvară, după cum susţin ele.
Mohammed Ibraheem Waheed AL-AZZAWI a devenit şeful misiunii diplomatice a Irakului în ţara noastră în luna ianuarie, după ce ambasadorul a fost rechemat în ţara sa. Iar cât timp consulul a fost la conducerea ambasadei, ar fi făcut ce a vrut cu angajaţii, fără să aibă cineva curaj să-l denunţe.
Florentina Crăciun, angajată de aproape 10 ani la ambasadă, a povestit cum s-a întâmplat prima agresiune.
„I-am dus ceaiul, i-am zis: ‘Good morning, sir’. El a venit înspre mine și a început să mă pupe pe gât și să mă pipăie pe spate, la care eu bineînțeles m-am opus. Și i-am spus că nu este frumos ce face, că nu accept. S-a restras într-un final”, spune ea.
„Eram obligată să îl duc (ceaiul, n.r.), că asta era munca mea. A doua oară mă aștepta în fața biroului şi a început să mă pipăie. Am început să plâng și m-am dus iar și le-am zis că nu e normal ca într-o ambasadă să se întâmple așa ceva”, descrie Florentina a doua agresiune sexuală la care spune că a fost supusă de Al-Azzawi.
(Florentina Crăciun / Foto: libertatea.ro)
Ceilalţi funcţionari din ambasadă, deşi ştiau de abuzuri, nu au făcut nimic. Contabila i-ar fi spus că femeilor irakiene religia nu le permite să acuze un bărbat sau să-l tragă la răspundere, iar alţi doi funcţionari i-au spus că nu au ce face, „el are funcția cea mai mare”, iar ea o să fie dată afară.
Al treilea atac a fost însă cel mai rău. Mohammed AL-Azzawi a profitat de un moment când toţi ceilalţi angajaţi ai ambasadei erau plecaţi şi a chemat-o din nou la el.
„A fost foarte brutal, mi-a tras bluza, mi-a tras fermoarul, mi-a scos sânii afară, m-a tras de pantaloni, m-a tras spre baie să ce? Să întrețin relații sexuale cu el. Eu m-am opus cât am putut, m-am lăsat în jos pe vine, l-am împins, am început să țip”, povesteşte femeia.
Şansa ei a fost că exact în acel moment o colegă, tot româncă, venise la bucătărie şi a auzit-o. A urcat în grabă, iar la auzul paşilor acesteia, consulul a abandonat atacul, spune Florentina.
După acest atac, ea a anunţat că va merge la Poliţie. „Abia atunci s-au dus şi au vorbit cu consulul şi i-au zis să nu se mai ia de mine, să mă lase în pace”, povesteşte femeia.
La câteva săptămâni după ultimul atac asupra Florentinei, Mohammed Ibraheem Waheed AL-Azzawi e acuzat că a hărţuit sexual o altă româncă, văduvă, angajată a Ambasadei Irakului.
„A sunat şi m-a chemat la el în birou. Mi-a zis să închid uşa, cu cheia. Când am întrebat de ce, mi-a zis că vrea să-mi spună ceva. Eu am refuzat. Atunci mi-a zis: ‘I want kiss you, I want kiss you!’. ‘What? What is this?’, i-am zis. ‘Nu ți-e rușine?’ Și îmi făcea semn la baie să mă duc. Și i-am zis: ‘Nu! Dacă mă atingi te arunc de la balcon!’ Și am ieșit pe ușă, am ieșit în ambasadă”, iar după câteva săptămâni femeia şi-a dat demisia.
Singura reacţie a misiunii diplomatice a venit din partea unui consilier al ambasadorului, care a transmis: „Nu avem nimic de declarat referitor la acest subiect, iar aceasta e poziţia oficială a ambasadei”.
Cele două femei spun că s-au adresat Ministerului de Externe al României și au făcut plângere la Secţia 2 de Poliţie din Bucureşti.
(Florentina Crăciun / Foto: libertatea.ro)
Existența reclamațiilor au fost confirmate de surse din poliție, iar în această fază, dat fiind statutut de diplomat al reclamatului, competența a fost declinată către Parchetul Curții de Apel București.
MAE încă nu a oferit o reacţie privind această situaţie.