Un nou caz îngrozeşte România: Două copile din Galaţi, agresate sexual în scara blocului (VIDEO)

Publicat: 19 08. 2019, 20:58

Un nou caz îngrozeşte România! Două copile din Galaţi, de 6 respectiv 7 ani, au fost agresate sexual în scara blocului de un barbat de 44 de ani. Individul a fost reţinut dupa ce o tânără a alertat poliţiştii.

Scenele au avut loc într-un bloc din Galaţi. Cele două fetiţe le-au povestit părinţilor că au fost urmărite şi pipăite de bărbatul de 44 de ani. Din fericire, copilele au reuşit să scape şi nu au fost violate, susţin surse din poliţie. Individul a fost reţinut după ce o tânăra a anunţat că a văzut un bărbat într-o ipostază indecentă.

Se pare că pedofilul le-ar fi abordat pe fete într-un parc din vecinătate. Acesta a reuşit să le ademenească în scara blocului unde le-a molestat.

Suspectul de pedofilie a fost reţinut, iar luni, instanţa a admis arestul preventiv pentru următoarele 30 zile. România se confruntă în ultimii ani cu un val de astfel de agresiuni după ce mii de criminali şi violatori au fost eliberati în baza recursului compensatoriu.

Viorica Dăncilă anunţa recent că vrea să introducă condamnarea pe viaţă pentru criminali şi violatori.

Declaraţia este mai mult decât nefericită în condiţiile în care chiar PSD este la originea acestui recurs compensatoriu. Potrivit ultimelor cifre oficiale, 18.849 de infractori au fost eliberați prin legea recursului compensatoriu în perioada octombrie 2017 și iunie 2019. Dintre aceștia, 840 au fost condamnați pentru omor, 566 pentru viol și 191 pentru trafic de minori. Dintre toți infractorii eliberați, aproape 1.300 au fost arestați din nou.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.