Circulația rutieră este intensă pe autostrăzile din România, sâmbătă. Sute de românii au pornit spre munte și spre mare. Chiar dacă meteorologii spun că în ziua de Florii va aduce vreme mohorâtă, turiștii nu ratează nici0 sărbătoare după ce restricțiile pentru pandemie au fost anulate. Pe drumurile care duc spre stațiunile de pe Valea Prahovei, dar și pe litoral, s-au format coloane de mașini.
8 echipaje de politie, 3 polițiști echipați cu motociclete și un echipaj canin se află pe Autostrada Soarelui, pentru a efectua controale rutiere. Nici cei care merg spre munte nu scapă de verificări.
„Sâmbătă, pe autostradă au fost mobilizate 8 echipaje de poliție și 3 poliție pe motocicletă. Un elicopter al Inspectoratului General de Aviație survolează Autostrada Soarelui. Din acest elicopter se transmit în timp real informaţii, astfel încât dacă se întâmplă un incident, să fie luate măsuri rapide. Inclusiv un echipaj canin este prezent și ajuta la depistarea drogurilor şi a altor substanțe interzise. Se fac controale de rutină. 7800 de echipaje de poliție sunt mobilizate la nivel național. Chiar şi cei care merge spre munte pot fi supuşi controlului rutier”, a relatat reporterul Gabriela Mihai, pentru Ştirile B1 Tv.