Potrivit Agenției Naționale Antidrog,s-a înregistrat o creștere a prevalenței consumului în populația generală din România. Mai exact, a crescut inclusiv consumul experimental (cel puțin o dată în viață), la peste 10%.
Cu toate acestea, ANA transmite că a scăzut consumul de heroină, iar folosirea canabisului are cel mai lent ritm de creștere din ultimii 10 ani.
Șefa Serviciului pentru Reducerea Cererii de Droguri din cadrul Agenției a comentat fenomenul:
„Știm foarte bine că nu mai există acele așa zise magazine de vise în care se comercializau produsele respective. Eforturi s-au făcut. Însăeste foarte greu de controlat procurarea acestor produse din alte state membre sau nemembre de pe serverele respective în care se comercializează.Depinde și de piața neagră a drogurilor, de tipologia consumatorilor, de modelele de consum”, a precizat Diana Șerban pentru rfi.ro.
Aceasta a mai precizat și că „demult consumatorul de droguri nu mai este privit ca un infractor.Dependența de droguri este privită ca o boală, ca o tulburare psihiatrică”, îndemnând mai ales la vigilența tinerilor și adolescenților.
„Mesajele negative și imperative nu au niciun efect asupra populației la risc, respectiv asupra adolescenților și tinerilor. Cel mai bun mesaj este „informează-te, evaluează-te și vezi cum reacționezi în situații de crziă”. Este important să ne evaluăm cu toții, tineri, adulți, să evaluăm foarte bine care sunt factorii de risc și să încercăm să reacționăm în situații de stres, în situații cu potențial traumatic, prin alte tipuri de resurse pe care le identificăm la nivel personal”, a mai precizat Diana Șerban.
Săptămâna trecută, angajații MAI au desfășurat 30 de operațiuni de amploare, în urma cărora s-au fost constatate aproape 68.000 de contravenții și au aplicat sancțiuni de peste 25 milioane lei.
Au fost confiscate bunuri în valoare de 4,7 milioane lei”, a precizat Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al MAI..
Aceasta a vorbit și despre acțiunea soldată cu cea mai importantă captură de pastile de captagon și hașiș din istoria poliției române.
„Este vorba despre 1.500 kg de hașiș și peste 4 milioane de pastile de captagon cu o greutate de 751 de kg. Toate capturile din acest caz sunt estimate la peste 80 de milioane de euro”.
La jumătatea lunii iulie, procurorii DIICOT Ploieşti şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Ploieşti au efectuat percheziţii în judeţul Braşov, într-un dosar de trafic şi deţinere de droguri de risc şi mare risc (cannabis, cocaină, comprimate de ecstasy şi MDMA), stupefiantele fiind distribuite în cluburi de pe Valea Prahovei şi din municipiul Braşov.
În urma percheziţiilor s-au indisponibilizat aproximativ40 de grame de cannabis, comprimate MDMA, o plantă de cannabis, MDMA Cristal, semințe de cannabis, cântare, grindere, mai multe recipiente și plicuri folosite la ambalarea și depozitarea drogurilor, precum și 3.600 de lei.