Agent de poliție din Giurgiu, condamnat la închisoare după ce a luat mită de 20 de ori. Cât va sta după gratii

Agent de poliție din Giurgiu, condamnat la închisoare după ce a luat mită de 20 de ori. Cât va sta după gratii
Sursa Foto: Facebook / Poliția Capitalei

Un agent de poliție din Giurgiu a fost condamnat definitiv la patru ani și șase luni de închisoare cu executare, fiind acuzat că a luat mită de 20 de ori.

Polițist din Giurgiu, condamnat la patru ani și șase luni de închisoare după ce a luat mită de 20 de ori

Este vorba despre un dosar în care polițistul din Giurgiu a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată (20 de acte materiale), trafic de influenţă şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nedestinate publicităţii (trei acte materiale).

În perioada 2021 – 2022, inculpatul ar fi pretins și primit sume de bani și foloase (cherestea pentru construcții și lemne de foc) de la administratorii unor societăţi comerciale cu sediul în judeţul Giurgiu, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu şi efectuarea controalelor periodice la depozitele societăţilor.

„În acest context, acesta a divulgat unui număr de trei administratori de firmă informaţii despre care a luat cunoştinţă datorită atribuţiilor de serviciu, cu privire la controalele pe care urma să le execute în perioada următoare”, se arată într-un comunicat transmis de DGA, potrivit Agerpres.

De asemenea, în perioada martie-aprilie 2021, polițistul a pretins și primit foloase cu titlu gratuit (doi metri cubi de cherestea) pentru a-și exercita influenţa asupra funcţionarilor din cadrul Gărzii Forestiere, în scopul de a urgenţă acordarea avizului de funcţionare pentru depozitul deschis de societate în judeţul Giurgiu.

Adminisstratorul de societate comercială a fost și el condamnat la doi ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`