Fostul președinte al Consiliului Județean Brăila este urmărit penal, potrivit unui comunicat al procurorilor DNA.
Bunea Stancu se află în prezent în închisoare, fiind condamnat într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu în formă continuată cu obținere de foloase necuvenite și de conflict de interese.
De data aceasta, procurorii au dispus începerea urmăririi penale pe numele baronului PSD, care este acuzat că ar fi făcut mai multe demersuri și ar fi luat decizii prin care două persoane juridice — SC Club Fotbal Brăila SA și Asociația Handbal Club ‘Dunărea’ Brăila au obținut foloase necuvenite în valoare totală de aproximativ 7,5 milioane lei din bugetul CJ.
În plus, au constatat procurorii, finanțarea celor două persoane juridice a fost aprobată cu nerespectarea prevederilor legale, respectiv fără a exista angajamente legale, respectiv hotărâri ale CJ Brăila de aprobare expresă a sumelor încasate de cele două cluburi.
DNA precizează că demersurile, constând în întocmirea expunerilor de motive, susținerea acestora și adoptarea hotărârilor, precum și a contractelor de asociere dintre cele două cluburi sportive și CJ Brăila, au fost făcut în condițiile în care Gheorghe Bunea Stancu cunoștea că se află în incompatibilitate.