Afganul suspectat că a ucis un migrant în Timişoara, prins apoi în Grecia, a fost adus în România

Publicat: 09 07. 2021, 22:46
Actualizat: 09 07. 2021, 22:47

Cetățeanul afgan care a comis un omor în zona Gării de Nord din Timișoara a fost adus, vineri seară, în România din Grecia.

Afganul care a comis un omor în Gara de Nord din Timișoara a fost reținut în Grecia

„Astăzi, 9 iulie, o escortă a Poliției Române a adus în țară un cetățean afgan, urmărit la nivel internațional, pentru comiterea infracțiunilor de omor și tentativă de omor, la data de 19 aprilie 2021, în Timișoara, victimele fiind 2 cetățeni afgani”, se arată în comunicatul Poliției Române, emis vineri seară.

Migrantul afgan a fost identificat în Grecia pe 17 iunie, în urma cooperării dintre polițiștii din Timișoara, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională și autoritățile din Italia și Grecia.

„Autoritățile judiciare elene au dispus arestarea, în baza mandatului european de arestare și predarea acestuia către România, în vederea continuării cercetărilor, în cadrul dosarului penal”, se mai arată în comunicatul IGPR.

Bărbatul va fi transportat de la București la Timişoara.

La final de aprilie, Tribunalul Timiș admitea cererea procurorilor de pe lângă Tribunalul Timiș și dispunea emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, în lipsă, pe numele cetățeanului afgan care și-a ucis un compatriot și a înjunghiat un altul.

Procurorii au dispus începerea urmării penale, în lipsă, față de inculpatul A.F., pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și tentativă de omor.

În după-amiaza zilei de 19 aprilie, în timp ce se deplasa alături de alți trei migranți afgani, cetățeanul afgan A.F. ar fi aplicat victimei I.A.J., la rândul său migrant, o lovitură cu cuțitul și i-a produs o plagă înjunghiată penetrantă, soldată cu hemoragie. Leziunea traumatică gravă a condus la decesul victimei în spital, la scurtă vreme de la incident.

În prealabil, în același context, inculpatul A.F. ar fi aplicat o lovitură de cuțit și unui alt migrant, K.N., iar lovitura s-a soldat cu o plagă înjunghiată care a impus internarea acestuia.

După comiterea faptelor, inculpatul A.F. a fugit şi s-a ascuns, în scopul sustragerii de la urmărirea penală. În data de 28 aprilie, procurorii din Timiș au sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, cu propunere de luare a măsurii arestării preventive în lipsă.

Pe 29 aprilie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiș a admis cererea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș şi a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă, în lipsă, pentru 30 de zile.