Afaceristul Georgică Cornu, implicat într-un accident de circulație în apropiere de Timișoara (FOTO)

Publicat: 13 05. 2016, 17:06

Omul de afaceri Georgică Cornu a fost implicat vineri într-un accident de circulație în Timiș, în urma căruia a fost rănit un bărbat.

Accidentul a avut loc pe drumul care leagă Timișoara de Lugoj, în apropierea localității Remetea Mare, iar bărbatul rănit în vârstă de 42 de ani a fost transportat la spital, informează Mediafax.

Din primele cercetări a reieşit că vinovat de producerea accidentului ar fi şoferul unui Opel, care a pierdut controlul volanului şi a ajuns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism BMW, potrivit reprezentanţilor IPJ Timiş.

În urma impactului, autoturismul Opel a ajuns într-un şanţ de pe marginea drumului, iar BMW-ul a mai rulat câteva sute de metri.

foto: opiniatimisoarei.ro

Omul de afaceri Georgică Cornu se afla la volanul maşinii BMW și a declarat că a rămas fără frâne imediat după ce a fost acroşat de Opel.

"Mergeam la Herneacova, iar la un moment dat m-am trezit că intră pe contrasens, m-a acroşat, s-a rupt roata şi am rămas fără frâne. Am încercat să ţin maşina cât mai drept, să nu lovesc pe cineva”, a declarat Georgică Cornu.

foto: opiniatimisoarei.ro

Circulaţia pe drumul european care leagă Timişoara de Lugoj a fost complet blocată timp de aproape o oră în urma accidentului.