Cum au fost afectate afacerile lui Viorel Cataramă de criza coronavirusului
Omul de afaceri Viorel Cataramă a intrat în atenția publică în ultima vreme după ce a anunțat că vrea să se infecteze cu noul coronavirus pentru a demonstra că nu va păți nimic. De altfel, săptămâna trecută, președintele Partidului Dreapta Liberală a mers în satul Bărbuleşti din județul Ialomiţa, unul dintre focarele active de COVID-19 din România, unde s-a îmbrățișat cu un localnic infectat cu SARS-CoV-2. Pentru gestul său, Cataramă s-a ales și cu un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, iar între timp, afaceristul a început să manifeste simptome specifice infecției cu noul coronavirus. Cu toate acestea, el susține că adevărata problemă în contextul pandemiei este cea economică, și acuză autoritățile statului român că, prin măsurile restrictive impuse odată cu instituirea stării de urgență, nu fac altceva decât să pună la pământ economia țării și să sărăcească populația.
Viorel Cataramă are, de 30 de ani, afaceri în domeniul mobilei
De altfel, Viorel Cataramă se așteaptă ca afacerea sa să fie puternic afectată de criză, precizând că fără a avea încă la dispoziție date clare, efectul resimțit de compania sa după această periodă va fi unul ”catastofal”.
Întrebat într-o intervenție în cadrul emisiunii ”Se întâmplă acum”, moderată de Tudor Barbu, câte locuri de muncă a pierdut sau câte a reușit să salveze în cadrul companiei sale, de la debutul crizei provocate de pandemia de COVID-19, Viorel Cataramă a răspuns: ”Nu am salvat nimic. Am pierdut foarte mult. O să vedem la redeschiderea activității care este bilanțul final, oricum, unul catastrofal”.
Viorel Cataramă este, din 1990, președinte-director general al grupului de firme de mobilă Elvila.
Potrivit declarației de avere din septembrie 2019, Viorel Cataramă avea un venit anual de 174.412 lei, reprezentând indemnizația încasată de la SC ELVILA SA București, și 34.750 lei, ceea ce reprezintă salariul încasat de la SC ELVILA GENERAL CONSULT SRL București.
Totodată, omul de afaceri are mai multe conturi și fonduri de investiții de 253.725 lei, 20.800 dolari, 15.000 euro şi 115.027 CHF și deține acţiuni şi părţi sociale la mai multe societăţi comerciale.
Viorel Cataramă susține că autoritățile au gestionat greșit criza provocată de pandemia de coronavirus
Afaceristul este de părere că autoritățile române au procedat greșit atunci când au decis să-i țină pe cetățeni în case pentru a limita cât mai mult răspândirea noului coronavirus în rândul populației. Viorel Cataramă acuză autoritățile că au limitat drepturi fundemantale ale oamenilor și susține că trebuia aleasă calea imunizării de grup.
”Trebuia procedat altfel, trebuia urmată calea imunizării de grup, cum au făcut alte țări cu foarte bune rezultate. Noi am mers pe o cale greșită care are drept consecință astăzi falimentarea României, distrugerea capitalului românesc și suspendarea drepturilor și libertăților fundamentale ale oamenilor”, a declarat Cataramă, recent, într-o intervenție în cadrul Știrilor B1 TV.
Viorel Cataramă spune că a făcut un gest de patriotism prin infectarea voluntară cu COVID-19
Viorel Cataramă consideră că oamenii ar fi trebuit să fie lăsați să-și continue activitățile profesionale pentru că, spune el, în cele două luni în care cetățenii au fost ținuți în case, economia țării a fost falimentată. Astfel, prin gestul de a se infecta voluntar cu noul coronavirus, Cataramă susține că a făcut un act de patriotism.
„Gestul meu e gestul unui patriot dispus să-și dea viața pentru ca țara lui să nu falimenteze, iar drepturile și libertățile să nu fie călcate în picioare. Eu sper că m-am infectat, să demonstrez că nu pățesc nimic și peste 14 zile mă veți vedea la fel de sănătos, puternic”, a mai declarat Viorel Cataramă.