Aeroportul Otopeni începe lucrările pentru modernizarea parcărilor, contract de 2,86 milioane euro

Publicat: 05 05. 2021, 17:12
Foto: Inquam Photos / George Călin

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a anunţat miercuri că a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru modernizarea parcărilor de la Aeroportul Internaţional Henri Coandă. Contractul are o valoare de 2,86 milioane euro și este încheiat cu Altimate SA.

Principalele lucrări constau în dezvoltarea unui DataCenter (dispecerat operaţional) care integrează toate informaţiile referitoare la parcări, înlocuirea sistemelor de bariere, a dispozitivelor de acces şi plată a parcării, a tuturor camerelor de luat vederi aferente fluxurilor de intrare/ieşire parcare, respectiv montarea unui sistem de recunoaştere a numărului de înmatriculare a autovehiculelor (LPR – Licence Plate Recognition).

„Astăzi, 5 mai 2021, CN Aeroporturi Bucureşti a emis Ordinul de începere a lucrărilor pentru modernizarea parcărilor de la Aeroportul Internaţional Henri Coandă. În cadrul proiectului vor fi modernizate atât cele cinci parcări publice (două, aferente aerogărilor Sosiri respectiv Plecări şi trei parcări pe termen lung), cea pentru autocare, cât şi alte cinci parcări auto destinate entităţilor ce activează în perimetrul aeroportuar, la care se adaugă şi punctul de acces în zona tehnică”, informeaza compania.

Contractul, în valoare de 2.862.433 euro, a fost încheiat cu antreprenorul Altimate SA şi conţine servicii de proiectare şi execuţie a lucrărilor, inclusiv asistenţă tehnică pe perioada de execuţie a lucrărilor.

Pana la finalul anului 2021 este estimată finalizarea modernizării parcării etajate (Sosiri), realizarea noului DataCenter (dispecerat operaţional) şi interconectarea acestora, concomitent cu executia ramificaţiei instalaţiilor (noua reţea) către celelalte parcări.