Adunarea Parlamentară a NATO aduce la București peste 50 de delegații naționale

Adunarea Parlamentară a NATO aduce la București peste 50 de delegații naționale

Adunarea Parlamentară a NATO va reuni la București, de vineri până luni, peste 50 de delegații naționale, secretarul general al Organizației Tratatului Nord-Atlantic, Jens Stoltenberg, urmând să fie prezent la sesiunea plenară de luni, alături de președintele Klaus Iohannis și de președinții celor două Camere ale Parlamentului, anunță Agerpres.

Adunarea, aflată la a 63-a sesiune anuală, se va desfășura la Palatul Parlamentului. La eveniment participă peste 50 de delegații parlamentare naționale ale statelor membre și statelor cu statut de asociat, de partener regional și mediteranean asociat și de observator, precum și invitați din România și din străinătate.

Discuțiile se vor axa pe teme de actualitate privind securitatea internațională, comisiile de specialitate urmând să adopte mai multe rapoarte care au fost dezbătute cu ocazia sesiunii de primăvară care a avut loc, în acest an, la Tbilisi, în Georgia.

Cele cinci comisii de specialitate — Comisia politică, Comisia pentru apărare și securitate, Comisia pentru știință și tehnologie, Comisia pentru dimensiunea civilă a securității și Comisia pentru economie și securitate — vor dezbate o serie de rapoarte pe teme de securitate și apărare, subiectele specifice urmând să fie discutate împreună cu reprezentanți ai guvernelor din țările membre, din lumea academică, reprezentanți ai societății civile și ai NATO.

Printre subiectele abordate se numără sprijinirea operațiunilor NATO în Afganistan, cooperarea mai strânsă NATO — UE, stabilitatea și securitatea din zona Mării Negre, riscurile instabilității în Asia de Est, criza umanitară din Siria și Irak.

Cu ocazia reuniunii de la București, va fi prezentat și supus la vot proiectul de buget al Adunării pentru anul 2018, vor avea loc alegeri pentru unele funcții de conducere și vor fi dezbătute și votate rezoluțiile comisiilor de specialitate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`