Adriean Videanu, la ieșirea de la Înalta Curte: Nu m-am văzut niciodată cu doamna Bica
Adriean Videanu s-a prezentat, vineri, la Înalta Curte de Casație și Justiție, acolo unde a încercat să îi convingă pe magistrați să îi ridice măsura controlului judiciar în cazul dosarului Bica2.
La ieșirea de la Curtea Supremă, Videanu a declarat că nu s-a văzut niciodată cu fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, deși aceasta declarase că ultima oară l-a văzut pe fostul lider PDL în 2010.
„Aș vrea să vă spun că am depus toate argumentele pentru ridicarea controlului judiciar și așteptăm decizia instanței și mai mult de atât nu am ce să declar. Tot timpul voi spune ce am de spus în fața judecătorilor. Nu m-am văzut niciodată cu doamna Bica”, a declarat Videanu.
Videanu este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, după ce Alina Bica, în februarie 2014, printr-o ordonanţă dată ca procuror-şef al DIICOT, cu încălcarea prevederilor legale de competenţă, a ridicat sechestrul asigurator asupra unui număr de 80 de acţiuni ale acestuia, dispus de procurorul care instrumenta dosarul Romgaz -Interagro în care era cercetat Videanu.
Astfel, arată procurorii, Bica i-ar fi facilitat lui Videanu reintroducerea în circuitul economic a celor 80 de acţiuni, creând posibilitatea înstrăinării lor către persoane interpuse şi sustragerea de la acoperirea prejudiciului, lucru care s-a şi întâmplat.
În acel dosar instrumentat de DIICOT, Videanu este cercetat pentru că l-ar fi favorizat pe omul de afaceri Ioan Niculae, iar prin intervenţiile sale în sprijinul firmei Interagro ar fi fost pus în pericol sistemul energetic naţional pe segmentul gazelor naturale.