Adriean Videanu, la ieșirea de la Înalta Curte: Nu m-am văzut niciodată cu doamna Bica

Adriean Videanu, la ieșirea de la Înalta Curte: Nu m-am văzut niciodată cu doamna Bica

Adriean Videanu s-a prezentat, vineri, la Înalta Curte de Casație și Justiție, acolo unde a încercat să îi convingă pe magistrați să îi ridice măsura controlului judiciar în cazul dosarului Bica2.

La ieșirea de la Curtea Supremă, Videanu a declarat că nu s-a văzut niciodată cu fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, deși aceasta declarase că ultima oară l-a văzut pe fostul lider PDL în 2010.

„Aș vrea să vă spun că am depus toate argumentele pentru ridicarea controlului judiciar și așteptăm decizia instanței și mai mult de atât nu am ce să declar. Tot timpul voi spune ce am de spus în fața judecătorilor. Nu m-am văzut niciodată cu doamna Bica”, a declarat Videanu.

Videanu este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, după ce Alina Bica, în februarie 2014, printr-o ordonanţă dată ca procuror-şef al DIICOT, cu încălcarea prevederilor legale de competenţă, a ridicat sechestrul asigurator asupra unui număr de 80 de acţiuni ale acestuia, dispus de procurorul care instrumenta dosarul Romgaz -Interagro în care era cercetat Videanu.

Astfel, arată procurorii, Bica i-ar fi facilitat lui Videanu reintroducerea în circuitul economic a celor 80 de acţiuni, creând posibilitatea înstrăinării lor către persoane interpuse şi sustragerea de la acoperirea prejudiciului, lucru care s-a şi întâmplat.

În acel dosar instrumentat de DIICOT, Videanu este cercetat pentru că l-ar fi favorizat pe omul de afaceri Ioan Niculae, iar prin intervenţiile sale în sprijinul firmei Interagro ar fi fost pus în pericol sistemul energetic naţional pe segmentul gazelor naturale.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)