Horațiu Potra nu deține autorizație pentru niciun fel de armă, a dezvăluit Adriana Stoicescu, realizatoarea emisiunilor „Condamnații” și „Fărădelege”, în exclusivitate pe B1 TV, miercuri, la „News Pass” cu Laura Chiriac.
Jurnalista a oferit detalii despre arma găsită în mașina lui Potra
„Nu numai că această armă letală, care a fost găsită în mașina lui Horațiu Potra, nu era autorizată. Era și deținută ilegal și, dacă este folosită la o distanță de mai puțin de doi metri, este chiar periculoasă, poate penetra pielea, îți poate scoate ochiul, dar am să spun altceva, care este mult mai important și care este în exclusivitate pentru postul nostru de televiziune. Horațiu Potra nu deține autorizație pentru niciun fel de armă. Poliția Română a refuzat să îi dea autorizație pentru portarmă acestui personaj, considerându-l foarte periculos. Mai mult de atât, el a contestat acest lucru în instanță, iar instanța i-a respins cererea”, a precizat Adrian Stoicescu.
Adrian Stoicescu a comentat decizia judecătorului de a înlocui măsura arestului preventiv cu controlul judiciar în cazul lui Horațiu Potra.
„Stau și mă întreb de ce judecătorul a ignorat aceste informații, pentru că le are mai mult ca sigur. Nu știu acum dacă este vorba de delăsare sau de prostie”, a continuat Adriana Stoicescu.
„Arma pe care el o avea în mașină era obținută ilegal (…). Probabil a luat-o de pe piața neagră, nu știu. Nu avea dreptul să o dețină. Toate aceste informații au fost puse pe masa judecătorului de către procurori (…). Încă o dată se vede cât de importantă ar fi existența unei legi a răspunderii magistraților. Dacă ar exista o astfel de lege, astfel de situații nu ar mai fi posibile”, a mai spus ea.