Ministrul demis al Sănătății, Sorina Pintea, a numit-o, luni, pe Adriana Cotel, în funcția de director interimar al Institutului Clinic Fundeni, informează Agerpres.
Aceasta o va înlocui pe Alina Tănase, care fusese numită la conducerea Institutului în luna august.Adriana Cotel este conoscută drept o apropiată a lui Darius Vâlcov, fost consilier al Vioricăi Dăncilă și considerat omul din spatele programului de guvernare al PSD.
Informaţia privind numirea Adrianei Cotel în funcția de director interimar alInstitutului Clinic Fundenia fost confirmată de medicul Alina Tănase.
„Vă anunț că începând de astăzi, mandatul meu de manager interimar a încetat. În locul meu a fost numită doamna Adriana Cotel. Eu revin în secția în care muncesc de peste două decenii. Vă mulțumesc pentru tot sprijinul”, a transmis medicul Alina Tănase, potrivit HotNews.ro.
Potrivit sursei citate, ascensiunea Adrianei Cotel a fost una rapidă. În toamna anului trecut, aceasta era numită șefă a Agenției Naționale a Medicamentului, instituție pe care a condus-o timp de patru luni. În acea perioadă, CV-ul apropiatei lui Darius Vâlcov nu a fost publicat pe site-ul instituției.
Pe 25 ianuarie, Cotel a fost numită președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, printr-o decizie a premierului Viorica Dăncilă
La momentul numirii Adrianei Cotel la conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, singurele date privind studiile și experiența ei profesională erau disponibile pe profilul său de Linkedin. Aici apărea informația că Adriana Cotel a studiat la „Universitatea din București”, fără alte precizări. La capitolul „experiență profesională” figura doar perioada de patru luni în care a condus Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.
Înainte de a fi numită șefă a Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale aceasta ar fi lucrat la o companie producătoare de medicamente.