Adrian Zuckerman: „SUA vor continua să fie aliatul neclintit al României. Sunteți la un pas de măreție, iar momentul de pornire e acum” / Ambasadorul american, despre obiectivele din 2020

Adrian Zuckerman: „SUA vor continua să fie aliatul neclintit al României. Sunteți la un pas de măreție, iar momentul de pornire e acum” / Ambasadorul american, despre obiectivele din 2020
foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Statele Unite vor continua să fie aliatul neclintit al României şi al NATO şi să asigure complet capacităţile de apărare ale României, a fost mesajul lui Adrian Zuckerman, ambasadorul american de la București, cu ocazia Anului Nou.

„Preşedintele Trump şi Guvernul Statelor Unite sunt angajaţi să colaboreze cu preşedintele Iohannis şi cu guvernul premierului Orban asupra unei diversităţi de priorităţi. Cea mai importantă dintre acestea este reforma judiciară, pentru a asigura un sistem judiciar şi penal fiabil şi transparent şi pentru eliminarea capacităţii infractorilor de a păstra câştigurile obţinute în mod ilicit. Elitele şi persoanele cu legături politice nu ar trebui să aibă un refugiu în interiorul sau în afara României. Statele Unite se angajează să îşi folosească toate resursele de aplicare a legii disponibile, pentru a ajuta România să scape de flagelul corupţiei. Combaterea traficului de persoane, o încălcare a drepturilor elementare ale omului şi a decenţei, pe care ambele noastre naţiuni şi-au luat angajamentul să o sprijine, va fi o prioritate”, a mai spus Zuckerman.

În altă ordine de idei, cel mai important diplomat american de la București consideră că „a sosit momentul ca românii să-şi reafirme rolul de frunte în Europa şi în lume, în domeniile artelor şi ştiinţei, în producţia agricolă, în producţia de energie şi cea industrială, construind o economie vibrantă şi o societate măreaţă care trăieşte în conformitate cu şi respectă statul de drept şi libertatea religioasă”.

„Românii ar trebui să trăiască fără să se teamă pentru siguranţa lor şi la adăpost de influenţele străine maligne. Românii au suferit destul; acum este momentul ca ei să prospere. Acum este timpul ca toţi românii să îşi crească nivelul de trai, nu doar elita şi cei cu legături politice”, crede ambasadorul SUA în România.

Adrian Zuckerman este „încrezător că 2020 va aduce succese şi mai mari pentru România şi parteneriatul nostru strategic. Privind spre viitor, doresc să subliniez clar, în numele preşedintelui Trump şi al poporului american, că americanii sunt aici, vor rămâne aici şi, împreună cu poporul român, vor realiza lucruri extraordinare în 2020”, a mai spus acesta.

„În plus, Statele Unite vor fi partenerul României şi o vor sprijini să îşi valorifice adevăratul potenţial economic. Asigurarea existenţei unor legi şi reglementări fiscale şi de afaceri realiste va aduce mari beneficii. Este absolut necesar ca povara pe care o reprezintă corupţia endemică pentru economie să dispară. Capacitatea oligarhilor şi a baronilor cu legături politice de a controla interesele de afaceri şi de a limita concurenţa pe piaţa liberă trebuie să ia sfârşit. Este nevoie de privatizări suplimentare. Doar un mediu de afaceri stabil, previzibil şi complet transparent poate atrage investiţiile necesare pentru a impulsiona dezvoltarea şi promovarea unei economii competitive. Transparenţa şi responsabilitatea în afaceri sunt primordiale.

Am încredere deplină că toate aceste obiective ambiţioase pot fi îndeplinite. România este la un pas de măreţie. Momentul de pornire este acum.

La Mulţi Ani şi Dumnezeu să binecuvânteze popoarele român şi american”, a conchis Adrian Zuckerman.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`