Adrian Streinu-Cercel: Cei care se ocupă de denigrarea vaccinului ar trebui să tacă în momentul de față, pentru că, dacă nu tac, ar trebui să își asume morții care devin sursă a acestor informații

Publicat: 25 11. 2020, 00:01
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din Capitală, susține că vaccinul împotriva COVID-19 va fi unul „cât se poate de bun”, pentru că autoritățile internaționale de resort nu și-ar permite să autorizeze un ser care să nu fie „eficient și sigur”.

Adrian Streinu-Cercel, mesaj pentru „cei care se ocupă de denigrarea vaccinului”: „Dacă nu tac în momentul de față, ar trebui să își asume morții care devin sursă a acestor informații”

„Dacă noi nu înţelegem că suntem în pandemie, dacă noi nu înţelegem că pe teritoriul României este o epidemie, dacă noi nu înţelegem că pe teritoriul României se moare din cauza acestui virus, înseamnă că avem o problemă conceptuală majoră. Haideţi să ne deşteptăm în ceasul al şaptelea: să lăsăm specialiştii să vorbească”, a declarat Adrian Streinu-Cercel, marţi seară, la Antena 3, potrivit News.ro.

El a pledat pentru testarea în masă și susține că alte țări au obținut „rezultate minunate”. Totodată, managerul Institutului Matei Balșa mai afirmat că folosirea anticorpilor monoclonali ar duce la oprirea epidemiei în două săptămâni, iar în şase luni virusul ar „ieşi din circulaţie”, dacă nu ar fi introdus în ţară.

„Dar pentru a nu-l mai introduce în ţară trebuie să venim cu a doua etapă, cu vaccinarea. Aşa că haideţi să terminăm cu prostiile! Vaccinul este cât se poate de bun, este cât se poate de corect, nicio autoritate de EMEA sau Food & Drug Administration nu şi-ar permite să înregistreze un vaccin care nu este eficient şi care nu este şi sigur”, a explicat Adrian Streinu-Cercel.

Medicul este de părere că persoanele „care se ocupă de denigrarea vaccinului ar trebui să tacă din gură în momentul de faţă, pentru că, dacă nu tac din gură în momentul de faţă, ar trebui să-şi asume morţii care devin sursă a acestor informaţii”.

Peste 10.000 de decese legate de COVID-19 în România, de la izbucnirea crizei sanitare

Cel mai recent bilanț prezentat de către Grupul de Comunicare Strategică arată că, pe teritoriul României, au fost confirmate 430.605 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Potrivit autorităților, 304.188 de pacienți au fost declarați vindecați.

Un număr de 10.373 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat, mai arată datele comunicate marți de către Grupul de Comunicare Strategică.Între 23 noiembrie, ora 10, și 24 noiembrie, aceeași oră,au fost raportate 196 de decese (129 bărbați și 67 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.