Comisia de evaluare de la Spitalul Floreasca a decis luni ca Adrian Năstase să rămână în continuare internat în unitatea spitalicească, urmând ca Institutul Medico-Legal să desfășoare o expertiză pentru a decide dacă starea de sănătate a fostului premier îi permite transferul în Spitalul Penitenciarului Rahova.
„Comisia consideră că responsabilitatea stabilirii eventualului transfer al pacientului poate fi stabilită numai în urma expertizei medico-legale. În acest sens au fost înaintate adresele către Poliția Română și IML”, a anunţat purtătorul de cuvânt al unităţii, Bogdan Opriţa.
Avocatul lui Adrian Năstase, Ion Cazacu, a declarat luni că IGPR a inițiat la Tribunalul București o „procedură” care îl vizează pe fostul premier, primul termen fiind stabilit pentru marți.
„Tribunalul Bucureşti, care este instanţa de executare, ne-a anunţat chiar acum că mâine dimineaţă avem deschisă o procedură cu IGPR. Vom lua la cunoştinţă mâine dimineaţă despre ce este vorba în acest dosar.. Ştim doar că IGPR a iniţiat o procedură în legătură cu executarea … Într-adevăr, nici eu nu am mai auzit de o astfel de procedură, dar o să vedem mâine la Tribunal”, a declarat Cazacu, citat de Mediafax.
Avocaţii lui Adrian Năstase au depus vineri, la Tribunalul Bucureşti, o contestaţie la decizia Înaltei Curţi de Casație și Justiție de executare a pedepsei de doi ani de închisoare. Apărătorii fostului premier susţin că faptele din dosarul Trofeul Calităţii s-au prescris din 10 iunie, luând în calcul şi perioada în care dosarul a stat la Curtea Constituţională. Pe de altă parte, instanţa a considerat că dosarul se prescrie abia în aprilie 2013.
Fostul premier Adrian Năstase a fost operat în urmaă cu patru zile, după ce a încercat să se sinucidă. Medicii care l-au îngrijit au spus ca intervenția a fost una reușită și că leziunile rezultate în urma împușcării sunt superficiale. Ei s-au arătat mai îngrijorați de faptul că Adrian Năstase este cardiac și diabetic, afecțiuni care se pot complica. În plus, ei au mai precizat că politicianul se află sub tratament psihiatric.