Adrian Eugen Ionel, fost director general al Unifarm SA, a primit doar o condamnare cu suspendare în dosarul în care a fost acuzat că a cerut o mită de 760.000 de euro. Decizia aparține Curții de Apel București și e definitivă. Amintim că, în primă instanță, Tribunalul București îl condamnase la 6 ani și 8 luni cu executare.
Curtea de Apel București a decis definitiv condamnarea lui Adrian Ionel la un an de închisoare, însă executarea este amânată timp de doi ani.
Fostul șef Unifarm era acuzat că a cerut 760.000 de euro de la reprezentanţii unei firme, în schimbul atribuirii unui contract de achiziţie de echipamente de protecţie anti-COVID, respectiv 250.000 de combinezoane şi trei milioane de măşti.
În prima instanță, Tribunalul București îl condamnase pe Ionel la 6 ani și 8 luni cu executare.
În schimb, CAB l-a achitat pe Adrian Ionel pentru abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, pentru luare de mită și complicitate la trafic de influență, deoarece „fapta nu există”. Iar pentru infracțiunea de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane a constatat încetarea procesului deoarece a intervenit prescripția.
CAB l-a condamnat pe Adrian Ionel la un an de închisoare pentru infracțiunea de instigare la fals intelectual, dar „amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art.84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”.
În acestă perioadă, fostul șef Unifarm trebuie să respecte următoarele reguli:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.