Adrian Hădean, despre încercarea de relaxare a prevederilor legii antifumat: Îi întreb direct pe domnii senatori dacă sunt plătiți de industria tutunului pentru a demola legea
Bucătarul profesionist Adrian Hădean critică încercarea unor parlamentari de a relaxa prevederile legii antifumat.
Într-o postare pe site-ul personal, Hădean se adresează direct aleșilor Daniel Fenechiu și Florian Popa care au această inițiativă, întrebându-i dacă nu cumva sunt plătiți de industria tutunului pentru a demola legea.
Bucătarul profesionist susține că astfel se încearcă redefinirea legii într-o manieră în care lucrurile ar ajunge din nou la stadiul zero.
”Scrisoare deschisă în fața tuturor
Senatorii Daniel Fenechiu și Florian Popa, domnul Popa făcând parte din Comisia pentru sănătate publică, trag tare pentru a redefini legea anti fumat pentru care am făcut și noi campanie aici, pe adihadean.ro și în zeci de localuri din România. Sub pretextul unei relaxări a acestei legi, se încearcă redefinirea ei într-o manieră în care lucrurile ar ajunge din nou la stadiul zero, respectiv în situația în care un proprietar de local poate decide dacă în incinta localului său se poate fuma sau nu. Deoarece e o chestiune de viață și de moarte pentru cei care lucrează în industria ospitalității și sunt obligați la fumat pasiv în timpul orelor de muncă, mă simt lipsit de diplomație în această speță și-i voi întreba direct pe domnii senatori dacă sunt plătiți de industria tutunului pentru a demola legea, așa cum sunt plătiți mulți dintre proprietarii de restaurante pentru a vinde țigarete. Ar fi singurul motiv plauzibil pentru ca un medic să încalce jurământul lui Hipocrate și pentru ca un senator (sau deputat, că s-au văzut cazuri) să încalce jurământul de credință.
PS: știu că n-ar recunoaște nimeni, deși la ce spectacol am văzut zilele astea în Parlamentul României în cazul Oprea, nu m-ar mira deloc să ne facă pe față și zâmbind, și de data asta.
Să fiți sănătoși. Pe bune”, a scris Adrian Hădean.