Adrian Gheorghe, bilanț după 8 luni la șefia CNAS: Sistemul nu se poate transforma radical într-un timp scurt, dar s-au făcut pași importanți. Nereușitele sunt în primul rând ale mele, iar reușitele în primul rând ale instituției
Adrian Gheorghe a făcut bilanțul activității sale la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, după cele opt luni în fruntea instituției. Gheorghe, tânăr cu doctorat la Universitatea din Birmingham, cercetător în economia sănătății la Imperial College din Londra, a fost numit în funcție de Vlad Voiculescu (USR PLUS), pe vremea când acesta era ministru al Sănătății, și demis de premierul Florin Cîțu după retragerea USR PLUS din Guvern.
Adrian Gheorghe, despre mandatul său în fruntea CNAS
„Nereușitele acestui mandat sunt în primul rând ale mele și reușitele sunt în primul rând ale instituției. Chiar dacă multe idei au plecat de la conducere, implementarea lor nu ar fi fost posibilă fără concursul funcționarilor CNAS și CAS. Nu sunt puțini, executanți și directori, care au lucrat seara/noaptea și în weekend, fără să le dea nimeni dispoziție, pentru ca lucruri bune să se întâmple. Trebuie știut acest aspect, pentru că despre cei care blochează – personaj colectiv – se vorbește toată ziua”, a scris Adrian Gheorghe, pe Facebook.
Acesta a subliniat apoi că reforma în sistem nu se poate face în doar opt luni, dar pași importanți s-au făcut: „Reperele de transparență, predictibilitate și performanță pe care le-am propus la început cred că rămân esențiale pentru reforma asigurărilor sociale de sănătate în Romania. Acest sistem nu se poate transforma radical în 8 luni, dar cred că au fost făcuți pași importanți pentru o bază de reforme.
Rămân multe probleme și multe de făcut în continuare. Sper ca printre prioritățile conducerii să rămână:
– Comunicarea constantă, transparentă și eficientă cu publicul larg;
– Organizarea concursurilor echidistante si meritocratice pentru posturile de execuție și conducere de la CNAS și CAS;
– Reforma alocării fondurilor gestionate de CNAS în funcție de obiectivele politicii de sănătate naționale și de indicatori de performanță, nu exclusiv pe baze istorice;
– Instrumente de contractare moderne, aplicate, flexibile și informate de dovezi”.
Cine e Adrian Gheorghe
Potrivit Libertatea, Adrian Gheorghe e cercetător în economia sănătăţii la Imperial College London. El are un doctorat la Universitatea din Birmingham, obţinut în 2013.
Timp de doi ani, acesta a lucrat la London School of Hygiene and Tropical Medicine, cercetător în evaluare economică în Departamentul de Sănătate Globală şi Dezvoltare.
Între 2015 şi 2018, Gheorghe a lucrat ca “economist în sănătate” la Oxford Policy Management, o firmă de consultanţă în dezvoltare internaţională care îşi propune să ajute ţările cu venituri mici şi mijlocii să atingă creşterea economică şi să reducă sărăcia prin reforma politicilor publice.
În ianuarie, Adrian Gheorghe a fost numit de Vlad Voiculescu în funcția de președinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. A fost demis de premierul Florin Cîțu după decizia miniștrilor USR PLUS de a se retrage din Guvern.
Gheorghe a făcut parte din echipa lui Voiculescu și în primul mandat al acestuia la Ministerul Sănătății.
„Le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest mandat. Într-o ordine aproximativ cronologică: votanților, membrilor și voluntarilor USR PLUS, care au făcut prezența la guvernare o realitate; lui Vlad Voiculescu, care m-a convins, nominalizat și susținut; conducerii USR PLUS, care m-a asumat și susținut; Consiliului de Administrație al CNAS, conducerii și funcționarilor CNAS și din casele de asigurări de sănătate (CAS), care au lucrat deschis și constructiv; celor din sistemul de sănătate, Guvern, Parlament, asociații profesionale, asociații de pacienți, industrie, care au avut un dram de încredere; Ioana Mihaila și secretarilor de stat MS, cu care am lucrat excelent; echipei mele de la cabinet – Alexandra Costin, Sânziana Mardale, Cristi Radu, Ștefan Strilciuc, Mihaela Tanase – pentru un serviciu exemplar; familiei mele, pentru foarte multe lucruri. Am făcut cât am putut. (…)
Aș vrea să punctez un mesaj despre continuitate. Tot ce s-a făcut în această perioadă s-a făcut în colaborare strânsă cu conducerea precedentă, căreia îi mulțumesc pentru profesionalism. Din echipa pe care am găsit-o în ianuarie, au continuat alături de mine doamna VP, directorul general, directorul de cabinet și purtătorul de cuvânt. Și cu noul VP am lucrat foarte bine. Nu e puțin lucru și cred că această continuitate a fost un ingredient esențial pentru a mișca lucrurile. Sper că va fi o rețetă pe care și alții o vor încerca, după propriul gust, deoarece sunt mai mulți oameni în sistemul de sănătate decât se crede cu care se poate lucra foarte bine. Toată miza este ca accentul să cadă pe a lucra colaborativ și profesionist, și nu pe altceva”, a mai scris Adrian Gheorghe în postarea sa.