Lucrările pictorului român Adrian Ghenie sunt la mare căutare, iar colecţionarii par dispuşi să plătească sume uriaşe pe ele.
O dovedeşte şi faptul că lucrarea Boogeyman a fost vândută vineri seară, la casa de licitații Sotheby’s din Londra, cu o sumă fabuloasă: aproape 5 milioane de lire sterline, informează profit.ro.
Tabloul, care măsoară 2 x 3,35 metri, face parte din seria Apariția, şi datează din 2010.
(Foto: sothebys.com)
Lucrarea fusese estimată între 2 și 3 milioane de lire sterline, dar a fost adjudecată în cele din urmă pentru prețul final de 4,85 milioane de lire (5,36 milioane de euro).
Acum doi ani, tabloul Nickelodeon al lui Adrian Ghenie a fost vândut pentru 7,1 milioane lire sterline. Ofertele au depășit cu mult, şi atunci, estimarea casei Christie’s, care evaluase pictura la 1-1,5 milioane de lire sterline.