Adrian Gărdean și Ștefan Lungu, audiați la DNA în dosarul „Gala Bute” (VIDEO)

Adrian Gărdean și Ștefan Lungu, audiați la DNA în dosarul „Gala Bute” (VIDEO)

UPDATE: Omul de afaceri Adrian Gărdean a ajuns la sediul Direcției Naționale Anticorupție în dosarul Gala Bute, după ce procurorii DNA au efectuat astăzi percheziții atât la Ștefan Lungu, cât și la Rudel Obreja sau Adrian Gărdean.

Potrivit unor surse, Adrian Gărdean a transferat în contul SC Europlus Computers SRL sumele de 900.000 de lei la 28 decembrie 2011 şi 2.100.000 de lei la 29 decembrie 2011.

„Pentru a justifica aceste plăţi, între cele două societăţi comerciale s-a încheiat un contract de publicitate având ca obiect prestarea de servicii cu ocazia galelor de box ce urmau să fie organizate de Oreja Rudel,” au explicat sursele.

Fostul consilier din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Ștefan Lungu, a fost adus la sediul Direcției Naționale Anticorupție luni.

Acesta este anchetat în dosarul„ Gala Bute”, fiind acuzat că ar fi primit, în 2010, suma de 700.000 de lei de la o societate de stat pentru a își folosi influența față de angajații ministerului în vederea efectuării plăților prin care erau finanțate contracte publice.

În cursul dimineții au avut loc percheziții la Ștefan Lungu, Gărdean Adrian, Obreja Rudel, Lupulescu Miron, Resmeriţă Cornel, Nastasia Gheorghe, SC Termogaz Company SA, SC Rogard Coom Impex SRL, SC Consmin SA și SC Last Time Studio SRL. (Detalii AICI)

Stefan Lungu, adus la DNA in dosarul Gala Bute

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)