Adrian Curaj, despre programul mesei calde în școli: Pentru acest lucru, este nevoie de fonduri mari, dar administrațiile locale ar putea să ajute. Se lucrează la modificare legislației (VIDEO)

Publicat: 18 03. 2016, 11:49
Foto: presalibera.net

În loc de corn și lapte, elevii vor primi o masă caldă. Vorbim despre o initiațivă a Ministerului educației care caută acum soluții pentru înlocuirea programului național. Ministrul Adrian Curaj s-a arătat tot mai îngrijorat de faptul că tot mai mulți copii au ajuns la spital cu intoxicații după ce au consumat produse de panificație și lapte oferit în unele școli, informează B1 TV.

Ministrul a declarat că dorește să complete programul național Cornul și Laptele, și nu să-l schimbe brusc. Potrivit celor spuse de Adrian Curaj, acum se cauta soluții pentru implementarea acestui program, deoarece este nevoie de fonduri mari.

"Deci aș vrea să completez programul Cornul și Laptele. Poate fi îmbunătățit, dar pentru mine este foarte important acest lucru. O masă caldă este foarte importantă pentru copiii noștrii. Căutăm soluții pentru a începe acest program, deoarece fondurile necesare sunt mari. Dacă începem acest program, unele școli vor începe să ofere o masă calda copiilor.Trebuie să modificăm legislația pentru ca programul să poată începe.

Adrian Curaj, despre programul mesei calde în școli

#DIRECT_ONE_dqx7ki#

Nu sunt dietecian, dar încă nu știu ce ar conține această masă caldă. Acest subiect îl vor discuta specialiștii. Această masă este foarte importantă, dar foarte important este și locul în care se va mânca. Trebuie să fim siguri că avem și locuri pregătite în care copiii să poată lua masa în siguranță.

Desigur, pot fi și sunt întotdeauna riscuri, iar acest program ar trebui discutat. O masă caldă poate să vină cu o contribuție nutritivă pentru copiii noștrii. Nu ne imaginăm că vor fi cantine, dar masa va putea fi adusă la școală de anumite firme specializate."

Ministrul a mai precizat și faptul că acest lucru ar putea duce la dezvoltarea unor firme de acest fel, și astfel, va fi dezvoltat și antreprenoriatul.

"Poate fi ceva între 7 si 10 lei per masa pentru fiecare elev- dar acest preț ar putea fi mai mare sau mai mic, depinde de aportul nutritiv, și nu pot să spun deocamdată cum ar arăta o masă de acest fel. Pregatim legislativ ca administratia locală să se implice mai mult în școlile și universitățile din zonele respective.
Cu acest program, cred că aș începe cu comunitățile dezavantajate, comunitățile rurale. Acolo unde școala este liberă după amiază. Elevii vor putea sta mai mult la scoală, deci progrmul afterscool ar putea fi astfel pilotat. Începând cu anul 2017, vom putea vedea combinând inițiativa locală cu resurse bugetare și fonduri europene", a înceiat Ministrul Învățământului, Adrian Curaj.

Iulian Cristache, președintele FNAP s-a declarat foarte încântat de acest program care privește câte o masă caldă pentru elevi, dar s-a arătat îngrijorat de efortul financiar de care ar fi nevoie pentru aceste lucruri.

Cel mai recent caz de toxiinfecţie alimentară a avut loc acum două zile în judeţul Buzău unde 19 elevi au fost transportaţi de la școală la spitalul din Râmnicu Sărat, după ce li s-a făcut rău la ore. Asta după ce cu doar o săptămâna mai înainte, alţi 40 de copii din Galaţi au fost internaţi la spital cu suspiciuni de toxiinfecţie alimentară.