Avocatul Adrian Cuculis a vorbit despre flagrantul DNA de vineri în urma căruia președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost surprins în timp ce lua mită de 1,25 de milioane de lei. De asemenea, acesta a comentat și calitatea de colaborator cu identitate reală a lui Emil Savin, cel care a făcut denunțul la DNA.
„Totuși, trebuie să ai un pic de școală ca în momentul în care vezi că procurorii sunt acolo și s-a întâmplat flagrantul, pe care sigur nu se aștepta nimeni să treacă prin el și cu atât mai puțin nu se așteptau să apară acolo pe baltă. Daţi-vă seama ce scenariu să pescuiască împreună cu procurorii, ca ulterior să fie blocați în trafic și în fine, să fie găsită mita acolo. Dar peste toate, mie mi se pare interesant că Emil Savin, mai mult sau mai puțin, pare că nu știa nimic. Adică despre asta e vorba.
Și atunci ne întrebăm oare dacă nu știa absolut nimic cum Dumnezeu nu este și el arestat pentru darea de mită și celălalt pentru luarea de mită, pentru că sunt nişte infracțiuni concurente. Eu vreau să vă spun ceva cu privire la acest colaborator și identitatea în sine. Sunt niște dosare interesante pe la DNA care sunt instrumentate și unele chiar trimise în judecată. Dar apare o mare problemă de constituționalitate prin folosirea unei persoane care nu are nicio legătură cu poliția judiciară, nu are o pregătire în sensul acesta.
S-ar putea, cât de curând, tot scenariul pe care îl vedem aici să fie destructurat de către Curtea Constituțională, dar este o chestiune de logică juridică și de interpretare a legii. De ce spun treaba asta? În dosarul fostului pe primar la Sectorul 1 am reușit acolo trimiterea la Curtea Constituțională exact a ceea ce au făcut oamenii ăștia aici, respectiv folosirea unei persoane care, repet, nu are legătură cu poliția judiciară și, bineînțeles, nici cu Parchetul și care este folosită cu tehnică pe ea pentru a merge mai departe și pentru a fi agent provocator, așa l-am denumit noi.
Excepția este ridicată, trimisă la Curtea Constituțional. Așteptăm poate chiar până la finalul anului să se pronunțe. Dar până se pronunță Curtea Constituțională, eu m-am uitat la tot ce s-a prezentat, pe lângă faptul că este fabulos în sine, flagrantul cu tot ce s-a întâmplat, filajul.
Avem aceste lucruri foarte interesante cum șefa de cabinet leșină, celălalt mimează o stare de ebrietate şi care deocamdată nu au fost duși la audieri. Practic momentul următor important a fost peste două ore și ceva, adică momentul în care apare gentuța transferată dintr-o parte într-alta și el o pune undeva în partea stângă. Uită bagajul, nu se uită la el, n-a făcut niciun gest în sensul acesta. Există tăgadă în schimb cu privire la altceva. Două ore mai târziu apare percheziția mașinii.
Eu dacă aș fi avocatul lui, aș spune în felul următor: domnule, voi aveți tot intervalul ăsta de două ore mașina supravegheată secundă de secundă? Pentru că el ar putea să spună foarte bine că a avut o înțelegere cu omul să-i dea un împrumut. Așa a mers pe varianta împrumutului de 100.000 le și m-am trezit că în geanta sunt 1.250.000 lei.
Dacă procurorii nu au minut de minut, secundă de secundă înregistrată mașina pe tot parcursul celor două ore plus înregistrare, minut de minut și secundă de secundă cu privire la tot ce au discutat ei între ei pe baltă, nu avem niciun flagrant, deci dosarul va ajunge la coşul de gunoi.
Momentul imediat următor ar însemna: Dumitru Buzatu s-a urcat în mașină, celălalt pleacă în treaba lui, dar n-au plecat niciunul în momentul următor. Probabil că acolo a fost problema cea mai mare. Ei se întorc până la urmă la masă și din câte am înțeles din apropiații lui de acolo au stat, au mâncat, au pescuit între timp, adică n-au stat.
Dacă noi nu avem niște elemente care să se combine și să fie cumva concurente interceptările procurorilor de dinainte și de după momentul la care au fost dați banii, nu se va susține pe povestea cu flagrantul. Repet, el spune despre niște bani economii personale, e treaba lui.
A apărut informația asta, că Farmazon ar fi avut niște dispute cu Dumitru Buzatu și atunci se poate oricând face apărarea asta: domnule, eu i-am cerut legitim niște bani împrumut, deși apăreau acolo niște chestiuni de incompatibilitate. Tu care îi dai contractele astea, cum să te împrumute el cu bani? Adică clar era o chestiune de incompatibilitate, dar el poate să meargă pe mai departe pe teoria asta. Repet, cheia nu este flagrantul pe care l-ați văzut la televizor și pe care DNA-ul l-a servit.
Credeți-mă că este un film artistic. Am senzația că am văzut ceva de la Hollywood, dar nu aia este cheia din dosarul ăsta. Cheia se referă la momentele intermediare de dinainte, după ce au fost predați banii și foarte, foarte important, dacă toate lucrurile astea au fost înregistrate și inclusiv mașina.
Dacă mașina asta n-a fost monitorizată,și eu sper ca măcar să nu distrugă bunătate de film, Buzatu nu are cum să nu scape de treaba asta. Pentru că oricine putea să vină să zică doamne, mi-a pus banii acolo. Ştiţi bine că declarația inculpatului se poate modifica de la o oră la alta”, a transmis avocatul Adrian Cuculis, notează antena3.ro.