Caz HALUCINANT în Ploiești! Trei adolescenți au furat o mașină și au produs un GRAV accident rutier…
Trei adolescenți din Ploiești, Prahova, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, au furat o mașină și au produs un accident rutier.
Mai precis, după aproximativ 60 de kilometri parcurşi prin Ploieşti călătoria celor trei s-a încheiat brusc, aceștia oprindu-se cu maşina în alte trei autovehicule parcate.
Mașina fusese furată cu o noapte înainte şi avea montate plăcuţele de înmatriculate ale unui alt autovehicul furat şi dus la dezmembrări.
”Din cercetari a rezultat faptul ca acestia in cursul lunii mai au mai sustras alt vehicul tot de pe raza municipiului Ploiesti, iar pentru a induce in eroare politia acestia au schimbat intre ele placutele cu numerele de inmatriculare ale celor 2 vehicule”, a declarat Alina Perşinaru, purtător de cuvânt IPJ Prahova, potrivit observator.tv.
După provocarea accidentului, adolescenţii au încercat să fugă, însă poliţiştii le-au dat de urmă.
În caz, minorii au ajuns pe mâna poliţiei şi sunt cercetaţi pentru patru infracţiuni: furt, distrugere, conducere fără permis şi conducerea unui autoturism cu numere de înmatriculare false.