Două adolescente de 14 și 15 ani au dispărut și au fost date în urmărire generală, informează B1 TV. Fetele sunt din localitățile Belcești și Holboca, din județul Iași.
Într-o intervenție telefonică în cadrul Știrilor B1 TV, Ioana Bîlea, purtător de cuvânt IPJ Iași, a prezentat semnalmentele celor două fete.
”Aseară am fost sesizați despre cazurile de dispariție ale celor două minore. Primul caz este cel al unei minore de 14 ani care, în jurul prânzului, a plecat de la locuința sa și nu a mai revenit. Această sesizare a fost făcută de către mama minorei.
Aceasta are aproximativ 1,60 m înălțime, greutate – 48 de kilograme, ten deschis, ochi căprui, păr lung şaten.
La momentul dispariției, minora era îmbrăcată cu un tricou alb, pantaloni gri, fiind încălțată cu o pereche de pantofi sport negri.
Cel de-al doilea caz este al unei minore de 15 ani, despre care tatăl său ne-a sesizat în jurul prânzului. A plecat de la domiciliu, din comuna Holboca, și nu a mai revenit. Această tânără are înălțime – 1,65 m, greutate – 43 de kilograme, păr lung negru, ochi căprui. Minora de 15 ani era îmbrăcată cu un tricou negru și blugi negri, fiind înclățată cu pantofi sport negri cu talpă albă.
Persoanele care pot oferi informații care să ajute la depistarea acestor fete sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de Poliție sau să apeleze gratuit numărul unic de urgență 112”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.