Adolescentă din Tulcea, atacată de un Mastiff. Proprietarul câinelui periculos a folosit un extinctor, apoi a fugit

Publicat: 09 06. 2022, 10:30
Sursa foto: Pixabay

Două fete, de 15 şi 16 ani, din Tulcea, au fost atacate de un câine din rasa Mastiff. Cele două fete au ieşit la plimbare cu câinii, marţi seara, şi au fost atacate de un alt câine periculos.

Un câine din rasa Mastiff a atacat două adolescente

Săpânul câinelui periculos ar fi fugit după atac, dar s-a întors pentru a le amenința pe adolescente.

La fața locului au intervenit jandarmii și o ambulanță pentru a acorda îngrijiri medicale celor două tinere.

Tânera în vârstă 16 ani se afla în stare de şoc şi cu hainele murdare de sânge. Tânăra a şi fost transporatată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea pentru continuarea investigaţiilor medicale de specialitate.

Cei doi câini din rasa Labrador erau şi ei răniţi.

„Din declaraţiilor persoanelor prezente la faţa locului şi a celor două fete a reieşit faptul că acestea, în timp ce se aflau la plimbare cu cei doi câini, au observat un câine periculos aparţinând rasei Mastiff, care s-a năpustit asupra celor doi câini, iar în încercarea de a-i despărţi, una dintre fete a fost trântită la pământ, nereuşind să-i despartă. Pentru a opri atacul canin, proprietarul câinelui periculos a folosit un extinctor auto, pulverizându-i pudră în gură, după care a fugit cu câinele de la faţa locului. Mama fetei care a avut nevoie de îngrijiri medicale, cât şi unchiul celeilalte tinere, prezenţi la faţa locului, au declarat că proprietarul a fugit cu câinele, după care s-a întors şi le-a adus diferite ameninţări”, transmite Jandarmeria Tulcea.

Pe numele proprietarului câinelui periculos au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvâşirii infracţiunii de neluare a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane.