O adolescentă de 16 ani din Iași a ajuns la spitalul de Copii „Sfânta Maria”, în Unitatea de Primiri Urgențe, cu o alcoolemie de 2,5 la mie.
Astfel, fata se afla la doar un pas de o comă alcoolică, potrivit libertatea.ro.
Potrivit cadrelor medicale, tânăra a declarat că a băut foarte multă bere, însă acestea cred că tânăra a consumat o cantitate mare de tărie.
Acum adolescenta este internată la Clinica de Toxicologie.
„Din fericire, pacienta nu avea nevoie de suport vital, fiind instituit tratamentul specific în astfel de momente, necesitând totodată şi supraveghere în Clinica de Toxicologie. Evoluţia este în acest moment una favorabilă”, a explicat dr. Tamara Solange Roşu, medic-şef UPU de la Spitalul de Copii „Sf. Maria”.
Din păcate din ce în ce mai mulți tineri ajung la spital cu alcoolemi foarte ridicate, mai ales în perioada vacanței sau a sărbătorilor. Doar la Spitalul de Copii din Iaşi au ajuns 488 de copii, dintre care 174 de fete, cu simptome specifice consumului exagerat de alcool, adică o medie de aproape unul la trei zile.