Ministerul Educației a stârnit confuzie în rândul elevilor absolvenți de clasa a VIII-a. Se pare că ierarhia greșită, publicată marți, va fi retrasă susține secretarul de stat Florian Lixandru, responsabilul pentru admiterea la liceu, notează Edupedu.ro
Potrivit acestuia, ierarhia nu respectă criteriile de departajare prevăzute de lege.
„Am luat legătura cu cei care se ocupă de aplicație pentru a verifica încă o dată dacă este respectată ordinea criteriilor de departajare. Accesul la ierarhie va fi blocat până se vor finaliza verificările. Termenul de publicare este 5 iulie”, a transmis Florian Lixandru.
Mai mult decât atât, acesta a fost și președintele Comisiei naționale de organizare a ambelor examene naționale, Evaluarea Națională și Bacalaureatul.
Această reacție a venit după ce edupedu.ro a scris despre confuzia provocată de Ministerul Educației prin publicarea ierarhiei de admitere la liceu greșite.
Mai mult de 154.000 de elevi și părinții acestora au fost induși în eroare. Mediile acestora erau ordonate după media de absolvire a gimnaziului și nu după notele de la română și matematică, care erau principalele criterii de departajare.