Admitere liceu 2020. Top 10 cele mai bune licee din București și din țară

Publicat: 21 05. 2020, 16:58

Elevii care termină anul acesta clasa a VIII-a vor susține Evaluarea Națională, urmată de procesul de admiterea la liceu din 2020. Odată ce cunosc rezultatele pe care le-au obținut la probe și își calculează mediile finale, tinerii adolescenți își aleg liceul pe care doresc să îl urmeze și profilul la care vor să se înscrie. În cazul liceelor de top din București și din țară concurența este mare, iar mediile de admitere sunt pe măsură.

Tinerii adolescenți vor susține Evaluarea Națională începând cu data de 15 iunie, când va avea loc și proba scrisă la limba și literature română. Până atunci însă, elevii din clasa a VIII-a trebuie să se înscrie la examenul final, începând cu data de 2 iunie. Rezultatele finale vor fi publicate la data de 22 iunie, iar cei care doresc pot depune contestații până la data de 23 iunie. Rezultatele finale și notele obținute în urma contestațiilor vor fi anunțate în ziua de 27 iunie.

După ce tinerii își vor cunoaște rezultatele la Evaluarea Națională, vor putea să completeze alături de părinți lista de opțiuni în fișele de înscriere, în perioada 2 – 6 iulie 2020. Verificarea opțiunilor se va putea realiza în intervalul 3 – 7 iulie.

Adolescenții vor mai avea apoi răbdare până la data de 10 iulie 2020, când se va afișa repartiția computerizată în învățământul liceal de stat. Odată cu această data, elevii care au terminat clasa a VIII-a vor știi la ce liceu au fost admiși și vor putea depune dosarele de înscriere în școlile în care au fost repartizați în perioada 13 – 16 iulie 2020.

În contextul pandemiei, există câteva noi reguli pe care tinerii adolescenți sunt nevoiți să le respecte odată cu întoarcerea la orele de pregătire și participarea la examenel finale.

Top 10 cele mai bune licee din București și din țară

Pentru tinerii absolvenți de gimnaziu, am putea spune că emoțiile vor fi cu atât mai mari cu cât își vor dori să ocupe un loc într-unul din liceele de top din București sau din țară.

Potrivit topului realizat de Admitereliceu.ro, în urma mediilor de repartizare dar și a rezultatelor obținute la Bacalaureat în 2019, cel mai bun liceu din țară este Colegiul Național „Sfântul Sava”, unde media de admitere (o medie a tuturor mediilor ale elevilor repartizați în 2019) este de 9.82, iar media de la BAC de 9.34. Totodată, liceul din Capitală are o promovabilitate de 99.25% la examenul de Bacalaureat din 2019. Iată, care sunt top 10 cele mai bune licee din București și din țară:

  1. Colegiul Național „Sfântul Sava” București
  2. Colegiul Național Iași, Iași
  3. Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, București
  4. Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, București
  5. Colegiul Național „Emil Racovită”, Cluj – Naopca
  6. Colegiul Naținal „Mircea cel Bătrân”, Constanța
  7. Colegiul Național „Frații Buzești”, Craiova
  8. Colegiul Național „Mihai Viteazu”, București
  9. Colegiul Național „Andrei Șaguna” Brașov
  10. Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Timișoara

Ce medie trebuie să ai pentru a fi admis la un liceu de top în 2020

Potrivit cifrelor din 2019, pentru a fi admiși la un liceu de top din Capitală, elevii care terminau clasa a VIII-a eru nevoiți să aibă o medie peste 9.50 petru specializarea Matematică-informatică și Științe ale Naturii.

Liceul unde s-a înregistrat cea mai mare medie de admitere din țară, în 2019, a fost Colegiul Național „Frații Buzești”, din Craiova. Aici, la profilul Științe ale Naturii media a fost 9.91, în timp ce la Matematică-Informatică 9.84, relatează Digi24.ro.

Pentru un liceu de top din Capitală, spre exeplu Colegiul Național „Sfântul Sava” din București, media de anul trecut la Matematică-Informatică a fost de 9.89 și cea de la Științe ale Naturii de 9.85.