Administratorul unei firme din Sibiu a intrat în vizorul polițiștilor după ce oferea servicii de dezinsecţie, cu o substanţă care nu era avizată de Ministerului Sănătăţii.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu, pe data de 24 martie, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au desfăşurat o acţiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilegale din domeniul deţinerii şi utilizării substanţelor periculoase.
Cu această ocazie, în raza municipiul Sibiu, a fost identificată o societate comercială care, prin diferite afişe postate la intrarea în imobile, oferea servicii de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare.
“În urma primelor verificări efectuate de către poliţişti, s-a stabilit că, pentru desfăşurarea activităţilor de DDD, produsul pe bază de alcool etilic, etandiol şi alte substanţe, utilizat de societate, nu ar fi avizat de către Ministerul Sănătăţii. Poliţiştii au indisponibilizat 48 de litri de produs şi au ridicat probe din substanţa în cauză care urmează a fi înaintate Direcţiei de Sănătate Publică Sibiu pentru stabilirea conţinutului acesteia”, se arată în comunicat.
Poliţişti au deschis pe numele administratorului firmei, un sibian de 31 de ani, un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de trafic de produse sau substanţe toxice.
Ttotodată, au fost confiscate cele 48 de litri din produsul respectiv, care va fi expertizat de către Direcţia de Sănătate Publică.