Administraţia Spitalelor București: Sistemul medical e în pragul colapsului din cauza politicilor Guvernului. La Spitalul Colțea a fost decalată decontarea citostaticelor, punând în pericol viața pacienților

Administraţia Spitalelor București: Sistemul medical e în pragul colapsului din cauza politicilor Guvernului. La Spitalul Colțea a fost decalată decontarea citostaticelor, punând în pericol viața pacienților
Foto: ASSMB - Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București / Facebook

Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) avertizează că politicile recente ale Guvernului Ciolacu au adus sistemul medical în pragul colapsului, spitalele rămânând efectiv fără bani. ASSMB atrage atenția că viața pacienților este pusă în pericol.

ASSMB acuză Guvernul PSD – PNL că a lăsat spitalele fără bani

„Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) avertizează asupra crizei profunde din sistemul de sănătate, cauzată de politicile actuale ale Guvernului. Măsurile legislative recente au adus sistemul medical în pragul colapsului, prin deciziile luate și ignorarea crizei din sănătate, prin tăierea drastică a fondurilor spitalelor, punând astfel în pericol viețile pacienților”, a transmis ASSMB.

Aceasta mai susține că spitalele din București pe care le are în administrare sunt efectiv în „situații critice”, iar protestul angajaților CNAS a agravat lucrurile.

ASSMB dă și câteva exemple:

🟢 La Spitalul Clinic Colțea, programul de decontare a facturilor pentru citostaticele achiziționate a fost decalat, punând în pericol viețile pacienților care depind de aceste tratamente vitale.
🟢 La Spitalul Clinic de Ortopedie, Traumatologie și TBC Ostoarticular Foișor, finanțarea inconstantă a Programului Național de Ortopedie împiedică proiectarea și programarea activității de implantologie a spitalului și creează presiuni din partea pacienților și a autorităților. Spitalul are nevoie de un stoc endoproteic permanent, în valoare de aproximativ 12 milioane de lei, pentru a-și putea desfășura neîntrerupt activitatea.
🟢 La Spitalul de Copii „Dr. Victor Gomoiu”, lipsa fondurilor pentru plata salariilor și a facturilor de utilităţi pune în pericol întreaga activitate a spitalului, afectând direct îngrijirea copiilor.

ASSMB critică Ordonanța Guvernului privind reducerea cheltuielilor

Administrația mai susține că situația financiară a spitalelor e incertă și lunile viitoare din cauza Ordonanței Guvernului privind reducerea cheltuielilor statului. Sănătatea pacienților e pusă în pericol.

În comunicat se mai arată că, recent, ASSMB și managerii celor 19 spitale din Capitală administrate de Primăria Generală, prin această instituție, au adresat Guvernului un Memoriu comun prin care au solicitat derogare de la Ordonanță pentru unitățile sanitare.

„ASSMB cere Guvernului să acorde o atenție deosebită acestor aspecte și să urgenteze soluțiile pentru a evita colapsul sistemului medical și a proteja viața și sănătatea cetăţenilor”, se mai arată în mesaj.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`