Administrația Penitenciarelor a aprobat eliberarea condiționată a lui Adrian Năstase

Publicat: 03 07. 2014, 17:29

Comisia ANP a dat aviz favorabil pentru eliberarea condiționată lui Adrian Năstase. Acesta urmează să facă o cerere la Judecătoria Sectorului 4, iar judecătorul va stabili un termen la care se va dezbate cererea de eliberare condiționată.

Decizia magistraților nu va fi definitivă, procurorii DNA putând să o conteste.

Penitenciarul Jilava a declanșat joi procedura de eliberare condiționată a lui Adrian Năstase, având în vedere că acesta are peste 60 de ani și a ispășit o treime din pedeapsă.

Adrian Năstase a fost condamnat, în iunie 2012, la doi ani de închisoare în dosarul Trofeul Calităţii, fiind eliberat pe 18 martie 2013, pentru ca pe 6 ianuarie anul acesta să fie iar condamnat din nou în dosarul Zambaccian.