Adio, CANICULĂ! "Bun venit", INUNDAȚII!… Noua prognoză METEO a zilelor ce urmează
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza pentru următoarele zile. Potrivit acesteia, vremea în săptămâna 3-9 iulie va fi destul de instabilă atât din punct de vedere termic, cât și privind precipitațiile.
În țară, vremea se va răci semnificativ în toate regiunile și va fi în general instabilă. În jumătatea de sud a țării și în toată zona montană vor fi înnorări accentuate, averse care vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și pe arii restrânse, cu precădere în partea central-sudică, 50…70 l/mp. În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare, ploile se vor semnala pe spații mici și vor fi în general slabe cantitativ. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, iar în timpul averselor, izolat și trecător, va mai lua aspect de vijelie. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 27 de grade, iar cele minime între 10 și 18 grade.
În București, vremea va fi instabilă, iar valorile termice vor continua să scadă. Cerul va avea înnorări accentuate și vor fi averse însemnate cantitativ, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Temperatura maximă va fi de 22…23 de grade, iar cea minimă de 15…16 grade, informează Știripesurse.