Adrian Ardelean Fărcaş, cunoscut ca şi „Guru din Apuseni”, a murit vineri dimineaţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, a transmis a doctorul Stoica Mariş Emil, managerul unităţii medicale, potrivit libertatea.ro.
Ardelean Fărcaș în vârstă de 59 de ani, a ajuns miercuri la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva cu mai multe afecţiuni. Medicii au descoperit că acesta avea o infecţie gravă la plămâni, dar şi ocluzie intestinală.
Potrivit medicilor de la spitalul din Deva, bărbatul a suferit o hemoragie digestivă de amploare și a fost intubat.
„A venit în data de 6 iulie cu insuficiență respiratorie, hemoragie digestivă superioară, anemie severă și suspect de sindrom coronarian acut, ca și cum ar fi avut un infarct”, a declarat pentru Libertatea doctorul Stoica Mariș Emil, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva.
„La ora 14.00 a venit la urgențe și pe la ora 20.00 pe ATI a făcut un edem pulmonar. A fost intubat și s-a încercat să fie echilibrat. Era în stare critică. Dimineață, în jurul orei 10.00, i s-a oprit inima și nu a răspuns la manevre de resuscitare”, a adăugat managerul Spitalului Județean de Urgență Deva.
Adrian Ardelean Fărcaş, cunoscut ca Adi de la Brad sau Guru din Apuseni, conducea din 1997 un centru de meditație deschis într-o comună din apropierea localității Brad, județul Hunedoara.
În ianuarie 2021, la Copiii Soarelui, așa cum se numește comunitatea, trăiau permanent 70 de persoane, sub îndrumarea lui Adi de la Brad. Anul trecut publicația Scena9 a făcut mai multe dezvăluiri despre modul în care funcționa comunitatea, dar și despre abuzurile la care erau supuși cei care făceau parte din aceasta.
Liderul comunităţii spirituale a fost arestat preventiv la sfârșitul lunii mai, fiind acuzat de viol, şantaj, hărţuire sexuală şi interzicerea accesului la educaţie.