Cazul copilului din satul Baranca, județul Botoșani, în vârstă de 11 ani, care a fost bătut de profesorul de religie, a escaladat. Copilul, care a fost internat cu mai multe traumatisme după incident după ce a fost dat cu capul de perete, a fost transformat din victimă în acuzat, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei luându-i apărarea profesorului.
Astfel, instituția susține că mare parte din acuzații sunt nefondate, iar preotul doar l-a luat de urechi pe copil. Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei, Constantin Sturzu, a prezentat imagini surprinse de camerele de supraveghere din afara școlii și de pe drum, în care susține el, se vede că băiatul merge fără probleme.
Constantin Sturzu a precizat că elevului nu i s-a cerut să facă rugăciunea și semnul crucii, iar în timpul orei ”a deranjat în multe feluri clasa și chiar a adresat numeroase injurii și amenințări la adresa preotului”.
”La ieșirea din clasă, când preotul l-a rugat să-i spună tatălui său să vină la școală, acel băiat a dat să-l lovească pe preot cu piciorul, moment în care acesta l-a prins de urechi și l-a scos afară. A fost o reacție de moment, de scurtă durată. Așa cum am afirmat în toate declarațiile, nimic, absolut nimic nu poate scuza această reacție a preotului! Este inadmisibil și din punct de vedere pedagogic, dar mai ales din punct de vedere creștin a folosi orice fel de violență, în orice grad. Totuși, de aici până la acuzațiile că l-ar fi dat cu capul de pereți până la sânge, că preotul ar fi ieșit afară și i-ar fi amenințat și pe ceilalți copii, că acel copil ar fi leșinat și căzut într-un șanț – e o distanță uriașă!”, a scris Constantin Sturzu, pe Facebook.
ANALIZA IMAGINILOR ARATĂ CĂ BĂIATUL A IEȘIT DIN ȘCOALĂ PLIN DE SÂNGE
Reamintim că băiatului i s-a făcut rău după incident, acesta ajungând la spital și fiind internat după ce a suferit o comoție cerebrală.
Potrivit unei analize a Dela0.ro, Arhiepiscopia Iașilor a încercat să manipuleze opinia publica, instituția susținând că episodul agresiunii a fost exagerat de emdia și că elevul a ieșit de fapt vioi din clasă, hârjonindu-se cu ceilalți copii și mergând liniștit spre casă.
Însă, pe filmarea video se vede într-adevăr cum elevul iese alergând din școală, urmat de alți trei colegi, dar toți sunt extrem de agitați, în niciun caz nu se joacă.
Potrivit sursei citate, pe măsură ce elevii ajung în cadru apropiat, capul victimei se întoarce pentru mai puțin de jumătate de secundă spre obiectivul camerei, moment în care se vede un șiroi de sânge în dreptul urechii sale stângi.
Unul dintre colegii care îl însoțesc arată, imediat după această secvență, cu degetul spre urechea stângă a elevului.
Ceilalți doi băieți par să încerce să-l oprească pe băiatul agresat, iar un alt elev se întoarce în școală și îi spune preotului că victimei îi curge sânge din ureche, însă preotul a răspuns ”Lasă că-i trece”, secvența fiind confirmată pentru Dela0.ro de către părinții copilului.
Totodată, în videoclip se poate vedea cum din incinta școlii iese chiar preotul-profesor, care se urcă în mașină și pleacă fără a opri să vadă care era starea copilului.
În a doua parte a filmării, elevul trece prin dreptul unui sătean, cu care pare să schimbe câteva vorbe în timp ce merge. Este urmat în fugă de alți doi copii. Ulterior, un sătean îi duce pe copii acasă, fapt confirmat de persoanele implicate pentru sursa citată.
CITIȚI AICI INTEGRAL MATERIALUL DELA0.RO DESPRE MANIPULĂRILE DIN CAZUL BĂIATULUI BĂTUT
Iată imaginile complete distribuite inițial pe Facebook de preotul Constantin Sturzu, acesta susținând că băiatul iese vioi, fără a fi suferit vreo agresiune.
Copilul BĂTUT de preot, transformat din victimă în acuzat. Care este ADEVĂRUL… (FOTO și VIDEO) 2
Primarul confirmă: „Copilului îi curgea sânge din urechea stângă„
Într-o intervenție pentru B1 TV, primarul comunei Cristești, a cărei componentă este și localitatea Baranca, Marinel Stredie, a confirmat că băiatului îi curgea sânge din ureche și a fost dus la spital.
”După ce s-a întâmplat incidentul la școală, când a ajuns acasă, copilului îi curgea sânge din urechea stângă. Părinții copilului s-au sesizat și sunat la 112. A venit salvarea și copilul a fost dus la spitalul de Copii din județul Botoșani”, a afirmat edilul în cadrul emisiunii ”Bună, România”.
Marinel Stredie a mai precizat că profesorul a fost amenințat de săteni, însă edilul a încercat să tempereze situația, rugându-i să aștepte finalizarea anchetei autorităților.
”În momentul în care, în mass media și mai ales pe rețelele de socializare, preotul era amenințat de comunitate în fel și chip că îl omoară, că îl împușcă, eu am încercat să temperez puțin lucrurile “Oameni buni, potoliți-vă, liniștiți-vă, este o anchetă în derulare””, a mai spus primarul.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Între timp, ancheta școlară este în desfășurare, iar preotului NU îi este interzis să-și țină ora. Acesta se va întoarce vineri la cursuri, iar elevul va fi, cel mai probabil, tot la spital.