Ada Meseșan: CFR Călători își cere scuze pentru toate situațiile mai speciale, mai dificile prin care au trecut călătorii în perioada de caniculă extremă. Au fost foarte multe cauze obiective, nu a fost din nepăsarea companiei (VIDEO)

Ada Meseșan: CFR Călători își cere scuze pentru toate situațiile mai speciale, mai dificile prin care au trecut călătorii în perioada de caniculă extremă. Au fost foarte multe cauze obiective, nu a fost din nepăsarea companiei (VIDEO)
Foto: Facebook / CFR Călători

CFR Călători își cere scuze pentru toate situațiile mai speciale, mai dificile prin care au trecut călătorii în această perioadă de caniculă extremă, a declarat purtătoarea de cuvânt a companiei, Ada Meseșan, duminică, pe B1 TV, la „Drumurille noastre” cu Ștefan Etveș.

Ada Meseșan (CFR Călători), pe B1 TV: Compania noastră își cere scuze pentru situațiile mai dificile

Purtătoarea de cuvânt a companiei spune că au fost „foarte multe cauze obiective” care au dus la problemele din transportul feroviar.

„Compania noastră, CFR Călători, își cere scuze pentru toate situațiile mai speciale, mai dificile prin care au trecut călătorii în această perioadă de caniculă extremă, care a bântuit în toată Europa și în toată Europa au fost exact aceleași probleme care au fost și la noi în România. Am făcut tot ce s-a putut ca să se creeze condițiile cât de cât normale pentru ca acești călători ai noștri să poată circula în siguranță și într-un măcar minim confort”, a declarat Ada Meseșan.

„Nu este o exagerare ce vă spun, să nu se uite că în această perioadă de caniculă extremă extinsă, de peste trei săptămâni, caniculă extremă, nu caniculă obișnuită din fiecare vară în România, au avut loc sute de incendii. Deci au fost foarte multe cauze obiective care au dus la aceste probleme. Nu a fost din nepăsarea celor de la CFR Călători, exclus!”, a adăugat reprezentanta companiei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`