Acuzații grave împotriva unor cadre medicale de la Spitalul Județean Constanța: Un tânăr a ajuns în comă după ce a suferit șapte operații din cauza unei infecții la o măsera

Acuzații grave împotriva unor cadre medicale de la Spitalul Județean Constanța: Un tânăr a ajuns în comă după ce a suferit șapte operații din cauza unei infecții la o măsera
Spitalul Județean Constanța. foto: Codruț Burdujan

Acuzațiile grave împotriva unor cadre medicale se țin în lanț la cea mai mare unitate spitalicească de la malul mării: un tânăr se zbate între viață și moarte la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Constanța după ce a suferit, într-o singură lună, nu mai puțin de șapte operaţii la gât şi la plămâni; coșmarul s-a declanșat de la o banală infecţie la măsea.

Constănțeanul se află în prezent în comă indusă iar familia sa acuză, ca și în alte numeroase cazuri similare, incompetența și nepăsarea cadrelor medicale pentru starea gravă în care a ajuns, după ce infecția a coborât afectându-i grav și plămânii.

Problemele au apărut la scurt timp după ce a plecat din țară, la muncă; și-a sunat mama și i-a spus că îl doare măseaua și, deși a fost sfătuit să meargă la spital, tânărul a decis să revină în țară unde, după ce durerea s-a acutizat, a mers la spitalul din Cernavodă iar, de acolo, medicii l-au trimis la Constanța – relatează Antena 3 CNN.

A zăcut în suferință două luni la Spitalul Județean din Constanța

Un tânăr din Constanţa este internat în stare gravă la Spitalul Judeţean din Constanţa de vreo două luni. A ajuns pe mâinile medicilor după un abces la măsea, însă infecţia a coborât în plămâni.

Familia acuză că medicii pentru că tânărul este la un pas de moarte: a fost operat de şase ori într-o lună, 4 operaţii la plămâni şi două la gât, fiind acum în coma indusă.

Părinții tânărului așteaptă disperați să primească vești despre starea sa și se roagă ca acesta să se însănătoșească, însă indiferent de ce se va întâmpla sunt deciși să acționeze spitalul în instanță, anunță presa locală.

Reprezentanţii spitalului dau însă vina pe starea pacientului: reprezentanții instituției susțin că tânărul ar fi avut deja infecţia răspândită în tot corp când a ajuns internat şi că medicii ar face tot posibilul pentru a-l salva.

În prezent, pacientul se află la Terapie Intesivă, intubat şi ventilat mecanic, iar şansele sale sunt minime, susțin jurnaliștii de la malul mării.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:14 - Băsescu: Marele patriot de serviciu George Simion apare umăr la umăr cu Peiu. Petrișor Peiu a fost consilierul lui Năstase, când acesta a făcut privatizările alea iresponsabile. Și acum ne vorbește de patriotism… (VIDEO)
16:49 - Elena Lasconi, întrebată la dezbaterea electorală organizată de Micutzu, dacă va fi de acord cu noi taxe și impozite pentru a reduce deficitul bugetar: „Vă garantez pentru guvernul de dreapta că acest lucru nu se va întâmpla” (VIDEO)
16:47 - Băsescu, despre promisiunea lui Ciolacu de reindustrializare a României: Păi, cine a dezindustrializat-o? Nu Năstase și PSD? / Cei care pretind că ne-am dat petrolul și gazele ca șpagă ca să intrăm în UE sunt niște lichele! (VIDEO)
16:38 - Incendiu de proporții în Vâlcea, pe Valea Oltului. Peste 10 hectare de pădure au fost afectate
16:21 - Băsescu: Mastodontul PSD-PNL se va menține. Cearta lor e o gogoașă. Fără Opoziție încă 4 ani va fi dezastru. Oamenii, dacă vor să vadă cum e fără Opoziție, să-și aducă aminte că-l voiau pe Bombo în Congo, că dominarea absolută a PSD le-a făcut mult rău (VIDEO)
16:07 - Facebook Messenger vine cu o actualizare spectaculoasă. Apelurile video HD și alte noutăți apar în 2024
16:04 - O nouă taxă pentru românii care locuiesc la bloc! Câți bani vor trebui să plătească în plus la întreținere: „Prima aberație a iernii”
15:56 - Ce este biletul zilei la pariuri online?
15:54 - Ce sunt serverele dedicate și când ai nevoie de unul?
15:39 - Lavrin Covaci (PSD), despre decizia ministrului Muncii de a trimite Corpul de Control la Casa de Pensii: „Se face în interesul beneficiarilor”