Acuzații grave din partea sindicaliștilor, la adresa directorului CFR: „Ne-a mințit și pe noi de atâtea ori”
Ovidiu Vizante, directorul CFR, este subiectul unor noi acuzații grave. Rodrigo Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR), a declarat că omul aflat în subordinea ministrului Cătălin Drulă închiriază cele mai bune locomotive unor operatori privați, iar cele vechi, rămân la stat. Din acest motiv ar fi început, da fapt, să aibă loc din ce în ce mai multe evenimente nefericite pe căile ferate din România.
„Ne-a mințit și pe noi de atâtea ori. Ne spune că are surplus de mecanici de locomotive și nu are surplus de locomotive, pentru că închiriază la alții locomotive și noi nu avem să dăm la tren, decât locomotive vechi, defecte, insuficiente, asta poate să fie una din cauze”, a declarat la Antena 3, Rodrigo Maxim.
Acuzații grave la adresa directorul CFR, protejatul lui Ovidiu Vizante
Potrivit sindicalistului, realitatea este total diferită de cea prezentată de directorul CFR.
„Realitatea e că sunt locomotive insuficiente și mecanici insuficienți și nu se face schimbul de generații, pe care noi l-am solicitat directorului general”, a mai transmis Maxim.
În opinia lui Rodrigo Maxim, directorul CFR trebuia să trimită urgent un microbuz, pentru a prelua copiii blocați în trent, în câmp, la Fundulea.
„Putea să le asigure microbuz, alt mijloc de transport alternativ. Pentru că distanța oricum nu era mare, de la Fundulea la București, și putea să le trimită și apă și restul. Modul în care a procedat directorul lasă de dorit”, a declarat Maxim.
Vineri, 30 iulie, Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, a declarat că nu-l demite din funcție pe Ovidiu Vizante.