Acuzații grave aduse medicilor din Craiova: Un bebeluș a murit după ce ar fi fost deconectat de la aparate fără acordul părinților

Publicat: 24 04. 2017, 09:42
Foto: Adevarul

Acuzații extrem de grave sunt aduse medicilor de la Spitalul de Urgență din Craiova. Părinții unui bebeluș, care a murit duminică seară, susțin că aceștia l-au deconectat de la aparate fără acordul lor. În schimb, medicii spun că micuțul a ajuns la ei în stare foarte gravă și că a decedat din cauza unui stop cardio-respirator, informează stirileprotv.ro.

"Mi s-a spus ca a decedat, nu stiu motivul, doar ca avea o dermatita atopica, doamna de acolo m-a scuipat, mi-au dat plasa cu haine, vreau sa se faca dreptate. Copilul era conectat la aparata, dar nu mi s-a spus, nu trebuia sa deconecteze de la aparate”, a povestit Alexandru Popescu, tatăl bebelușului, citat de stirileprotv.ro.

Afirmațiile acestuia au fost confirmate de către un martor.

În schimb, medicii susțin că părinții au fost mereu ținuți la curent cu evoluția stării de sănătate a copilului, deci finalul nu putea fi o surpriză pentru ei. În plus, ei îi acuză pe tată că a fost agresiv.

"Pe toata durata internarii copilului in pediatrie, familia a fost informata s-a comunicat in permanenta cu familia astfel incat nu a fost o surpriza evolutia nefavorabila a copilului. Tatal copilului a patruns in spital si a devenit agresiv, la inceput verbal, apoi fizic cu personalul medical”, a declarat Cristina Geormăneanu, purtător de cuvânt al Spitalului Județean din Craiova.

Părinții vor acum să depună plângere la Poliție și la Colegiul medicilor.